UPDATE. Judecătorii au aprobat cererea de eliberare condiţionată. >Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de procurori în termen de trei zile de la comunicare. Dacă însă decizia iniţială se va menţine, omul de afaceri va părăsi penitenciarul Jilava după ce a ispăşit 3 ani şi 7 luni din pedeapsa iniţială.
„Admite cererea de eliberare condiționată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 429/2014 emis de Tribunalul București în baza sentinței penale nr. 238/2012. Pune în vedere condamnatului dispozițiile art. 104 Cod penal, privind revocarea liberării condiționate. Măsura dispusă se comunică Administrației locului de deținere a inculpatului. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanței.
Avocata lui Cristi Borcea a amintit în faţa instanţei că fostul lider dinamovist a adus suficiente dovezi de reintegrare socială. A efectuat ore de munca in folosul comunitatii şi a spalat chiar si podelele din închisoare. Avocata a mai precizat că Borcea a urmat si peste 130 de programe de reintegrare sociala.
Cristian Borcea le-a mărturisit magistraţilor că regreta ceea ce a facut, mai ales ca a expus cei 7 copii la acest scandal public.
În martie 2014, Cristi Borcea a fost condamnat în Dosarul Transfeurilor la şase ani şi patru luni de închisoare, alături de alţi şapte oameni de fotbal, în prezent fiind singurul încă închis.
Gheorghe Popescu, Mihai Stoica, George Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu sunt ceilalţi oameni de fotbal găsiţi vinovaţi în Dosarul Transferurilor.
Problemele cu legea nu s-au terminat însă pentru Cristi Borcea, acesta fiind cercetat într-un alt dosar, alături de Victor Becali. Cei doi sunt acuzaţi că i-au oferit 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul ”Transferurilor”.