REZULTATE REFERENDUM Dolj: Cea mai mare participare, de aproape 100%, în localitatea Cârna

Peste 51 la sută dintre alegătorii înscrişi în listele pentru referendum din judeţul Dolj s-au prezentat la urne pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, cea mai mare participare din judeţ, respectiv 97,16 la sută, înregistrându-se în localitatea Cârna, relevă datele finale ale BEJ Dolj.
Romania TV
30 iul. 2012, 09:28
REZULTATE REFERENDUM Dolj: Cea mai mare participare, de aproape 100%, în localitatea Cârna

Potrivit rezultatelor finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean Dolj, din numărul total de 588.044 de persoane înscrise pe listele pentru referendum, s-au prezentat la urne 303,258 doljeni, reprezentând 51,57 la sută dintre alegători, în municipiul Craiova participarea la vot fiind de 40,48 la sută..

Din numărul total de votanţi, 275.957 s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce 24.064 au fost împotriva acestui demers.

Potrivit BEJ Dolj, 3.338 de voturi au fost nule, iar 25 de voturi au fost contestate.

În timpul procesului electoral, au fost primite 179 de întâmpinări şi contestaţii, din care 150 au fost soluţionate de Biroul Electoral.

Cea mai mare prezenţă la urne s-a înregistrat în localităţile Cârna – 97,16 la sută, Afumaţi – 90,32 la sută şi Gherceşti 87,67 la sută, în timp ce cele mai mici procente de prezenţă s-au înregistrat în Lipovu – 26,12, Pleniţa – 32,39 şi Castranova – 36,12.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cartierul rău famat din București care a fost șters de pe fața pământului de comuniști. Multă lume trece acum prin acea zonă fără să aibă habar ce se petrecea acolo pe vremuri
Capital.ro
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără excepție
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota dieta
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat! Nici inelul amanetat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Via Transilvanica, inclusă în lista celor mai frumoase locuri de vizitat din lume de revista Time
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!