Gavrilescu: Trebuie să finanţăm din bugetul de stat şi din fonduri europene producţia de reciclare din România

Producția de reciclare din România trebuie finanțată cu bani de la bugetul de stat sau din fonduri europene pe care le putem identifica, iar în 2018 vrem să creăm posibilitatea de finanțare a acestei industrii, prin Fondul de Mediu, a declarat, joi, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, la Conferința "Economia Circulară în România".
Filip Stan
05 oct. 2017, 12:38
Gavrilescu: Trebuie să finanţăm din bugetul de stat şi din fonduri europene producţia de reciclare din România

„Unul dintre instrumentele economice primordiale, pe care l-am discutat și la Bruxelles, este că trebuie să venim și să facem pe sistemul poluatorul plătește și pe tarif diferențiat, împreună cu Agenția de Resurse Comunitare și nu numai — plătești pentru cât arunci. Este esențial, pentru că în felul acesta, coroborăm lucrurile între modul de educație, cel de informare și cel de punere în aplicare, astfel încât să putem să mergem în paralel și să începem să stimulăm colectarea selectivă în vederea creșterii producției de reciclare. Trebuie să finanțăm din bugetul de stat, din anumite fonduri europene pe care le putem identifica, producția de reciclare din România, pentru că este extrem de important. Prin Administrația Fondului de Mediu vrem să creăm pentru anul 2018 posibilitatea de finanțare a acestei industrii”, a spus Gavrilescu.

Ministrul Mediului a punctat, de asemenea, că Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) trebuie dotate cu echipamente noi, iar sumele necesare să provină de la Comisia Europeană.

„Sper ca și pe palierul fondurilor europene, măcar pe anumite nișe, să putem merge pe anumite echivalente, și complementare, chiar și pentru SMID-urile (Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor, n.r.) care încă nu sunt funcționale. Avem posibilitatea să lucrăm, să extindem funcționarea acestor SMID-uri prin implementarea unor noi echipamente și apoi să putem să ne recuperăm banii de la Comisia Europeană. Lucrul acesta este deja făcut. Specialiștii Ministerului Mediului au făcut inventarierea pe fiecare SMID în parte, astfel încât să putem să avem o oglindă clară a ceea ce ne trebuie pe fiecare punct esențial din această țară, pentru ca, în perioada următoare, în momentul în care se finalizează și procedura de achiziție a operatorului de salubrizare, să avem toate lucrurile puse la punct. O să vă fac și informarea pe care, bănuiesc, săptămâna viitoare o să o aibă pe masă și domnul comisar Vella (Karmenu Vella, comisar pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, n.r.) vizavi de unele SMID-uri care au început să funcționeze. Altele au nevoie de echipamentele la care făceam referire, pentru că înainte să cerem niște bani și să putem să punem în operă acest program, dorim să vă și informăm, tocmai pentru a vă solicita ajutorul pe urmă, pe pași corecți, deschiși și transparenți”, a explicat Grațiela Gavrilescu, conform Agerpres.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a participat, joi, la conferința ‘Economia circulară în România’, un eveniment organizat de ministerul de resort, în calitate de Operator de Program pentru Granturile SEE 2009 — 2014.

Programul RO04 — Reducerea substanțelor periculoase sprijină implementarea obiectivelor Mecanismului Financiar SEE 2009-2014 prin prevenirea efectelor negative ale substanțelor chimice și deșeurilor periculoase asupra mediului. Obiectivul, rezultatele și indicatorii programului reflectă scopurile și prioritățile strategiilor și planurile de acțiuni adoptate recent la nivel european și național. Prin Programul RO04 — Reducerea substanțelor periculoase, România a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 10 milioane de euro, la care se adaugă cofinanțarea din bugetul național de 1.764.706 de euro.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Cutremur de 7,2 Magnitudine Loveste Coasta de Est a Peninsulei Kamceatka din Rusia: Alertă de Tsunami Emitată
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...