Premieră istorică: Vadim Tudor, alături de maghiari şi de Viktor Orban

Surprinzător pentru mulţi, europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor s-a poziţionat din primul moment alături de Traian Băsescu în problema demiterii. Asta deşi, de-a lungul vremii, l-a ameninţat el însuşi pe preşedintele suspendat, în repetate rânduri, cu demiterea şi “puşcăria”.
Romania TV
30 iul. 2012, 10:53
Premieră istorică: Vadim Tudor, alături de maghiari şi de Viktor Orban

“În ciuda avalanşei de fraude neruşinate ale Caracatiţei Mafiei USL, scenariul lor nu a reuşit. Capii PSD şi ai PNL sînt obligaţi să părăsească, grabnic, scena politică. Ei nu numai că s-au sinucis din punct de vedere politic, dar riscă, în frunte cu tartorul lor, Dan Voiculescu, puşcăria. Şi, în orice caz, să li se impute cheltuielile”, se afirmă în unul dintre pasajele mai decente ale unui editorial publicat luni în oficiosul Tricolorul.

Surpriza e dublă pentru că liderul PRM se poziţionează în premieră alături de mulţi dintre liderii maghiarilor din România şi, mai ales, alături de Viktor Orban, premierul Ungariei, pe care, de asemenea, l-a atacat furibund în ultimul deceniu.

„Traian Băsescu s-a văzut sâmbătă cu Viktor Orban, în secret, au luat masa la Băile Tuşnad. S-au văzut, dar nu s-a afişat el cu Tokeş, cu ăştia. S-a văzut cu Viktor Orban pentru a-l ruga să convingă UDMR să nu iasă de la guvernare, că atunci suspendarea lui Băsescu este garantată”, afirma Vadim Tudor la Antena 3 în iulie 2011. Şi adăuga, în stilul caracteristic: „De asemenea, le-a spus (Traian Băsescu – n.r.) că o să le dea ungurilor ceea ce cer ei, această regiune de dezvoltare. Au stabilit să le dea pe mână următoarele judeţe – Harghita, Covasna, Mureş, Alba, Arad, adică graniţa cu Ungaria, că erau disperaţi că n-au ieşire spre Ungaria”.

În momentul intrării în Parlamentul European, Vadim a avut de asemenea o opţiune clară: „Prima mea optiune ar fi (afilierea la) Partidul Popular European, pentru ca este crestin”, dar, decât sa stau la masă cu Viktor Orban, duşman declarat al Romaniei, mai bine independent”.

Deşi în trecut ar fi taxat dur declaraţia lui Viktor Orban, care cerea maghiarilor din România să se abţină de la vot pe 29 iulie, de data asta nu am avut parte de nicio luare de poziţie. S-a aşezat, totuşi, europarlamentarul la masă cu duşmanul?

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Asociațiile de proprietari nu sunt obligate. Proprietarii de apartamente nu au drept. Legea spune clar
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Elena, soția lui Ianis Hagi, în fața celui mai mare test. Nota primită
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
O turistă și-a luat o felie de pizza într-un restaurant din Mamaia, dar a fost obligată să plătească și ketchup-ul. Câți lei a dat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Statul va controla banii românilor. Rămâi fără toți banii adunați: Extrem de riscant
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
AMENINȚAREA NUCLEARĂ: O NOUĂ CURSĂ A ÎNARMĂRII ÎNTRE SUA, RUSIA ȘI CHINA?
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'