„Intervenţia a durat mai bine de patru ore, în condiţii extrem de dificile, cauzate, în primul rând, de temperaturile ridicate înregistrate la orele prânzului. Cel mai important este că echipajele de pompieri, sprijinite de voluntari, au reuşit să lichideze la timp incendiul care ameninţa să se extindă la pădurea de 40 hectare de foioase din imediata vecinătate, precum şi la o fermă zootehnică din zonă cu 435 animale”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.
Pentru lichidarea incendiului care a distrus cele 40 hectare de vegetaţie uscată au intervenit două autospeciale de pompieri, precum şi zeci de voluntari şi pompieri.
Imediata după intervenţie, pompierii vasluieni au declanşat o anchetă în zonă pentru a stabili condiţiile în care a izbucnit incendiul în vederea sancţionării persoanelor vinovate.