Consiliul Concurenţei ar putea ancheta motivele creşterii bruşte a ROBOR. „Ne preocupă acest subiect care afectează consumatorii care au credite în lei şi monitorizăm evoluţia indicelui ROBOR. Avem în derulare o investigaţie sectorială în sectorul bancar, în cadrul căreia dorim să vedem dacă serviciile bancare sunt mai scumpe în România faţă de alte ţări. Analizăm costurile conturilor curente ale creditelor şi cardurilor pentru sectorul retail bancar pentru populaţie, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile mici şi mijloci. Dacă vom avea indicii privind existenţa unor înţelegeri între bănci, vom declanşa o investigaţie”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 1,79%, faţă de nivelul de 1,78% înregistrat vineri, iar indicele ROBOR la şase luni s-a majorat la 1,91%, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
O nouă şedinţă de politică monetară a BNR a avut loc marţi, 5 octombrie, iar ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a participat la o şedinţă cu directorii executivi din BNR, în contextul în care ROBOR atinsese maximele ultimelor 20 de luni.