Accidentul a avut loc pe drumul naţional DN 11 Bacău – Braşov. Din primele cercetări şoferul de taximetru a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers.
În urma accidentului, taximetristul a suferit mai multe traumatisme, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Conducătorul autoturismului în regim de taxi a fost singura victimă a evenimentului rutier, având în vedere că nu avea niciun client în maşină în momentul în care s-a răsturnat. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,38 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele taximetristului pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală.