„Un om al străzii mi-a cerut bani să joace la loterie. A doua zi a câştigat!” 5 situaţii care te vor face să crezi în soartă

Uneori, suntem la locul potrivit, la momentul potrivit ca si cum cineva ne-ar fi dat o mana de ajutor, ceea ce ne facem sa credem ca „asa a fost sa fie".
Alina Costache
09 oct. 2017, 20:37

Iata 5 povesti care ne demonstreaza cum coincidentele au schimbat in bine vietile unor oameni.

Intalnire pe nevazute

„Locuiam de doua saptamani intr-un apartament pe care il inchiriasem. Intr-o zi, am decis sa-mi organizez o zi de spa doar pentru mine. M-am acoperit din cap pana in talpi cu clei albastru. Apoi, cineva a intrat in casa, iar eu eram dezbracata, cu pielea pictata in albastru precum un personaj din Avatar. Intr-o secunda am privit in ochii surprinsi ai unui barbat, apoi am alergat in bucatarie si am pus mana pe un cutit. Barbatul tinea in mana un spray si incercam sa intelegem fiecare de ce celalalt se afla in casa. Asa am aflat ca era apartamentul lui pe care eu il inchiriasem de la bunica lui care spera sa-si casatoreasca nepotul. Inca ne amintim de ziua respectiva. Si inca locuiesc in acel apartament: acum formam o familei.”

Biletul castigator

„In apropierea casei mele se invartea un om al strazii. Intr-o zi a venit la mine si m-a rugat sa-i dau niste banuti pentru a-si cumpara un bilet la loterie. Nu-mi venea sa cred ca imi cere bani pentru asa ceva, insa i-am dat. A doua zi a venit la mine, mi-a inapoiat banii si mi-a spus:. Aproape ca am inceput sa plang. M-am bucurat ca i-am putut da o suma atat de mica iar asta l-a ajutat sa se puna pe picioare.”

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre