Începând de anul trecut, sosirile de migranți dinspre Tunisia către insula italiană Lampedusa sau vestul Siciliei s-au multiplicat de trei ori, cele dinspre Algeria către Sardinia s-au dublat, iar cele din Turcia către sudul Italiei au sporit cu 63%, a explicat oficialul italian.
În același timp, numărul sosirilor de migranți dinspre Libia s-a redus cu 25%, ritmul scăzând masiv în vara acestui an.
Dintre cei 107.000 migranți sosiți în acest an pe coastele italiene, 92% au avut ca punct de plecare Libia, 1,7% Turcia, 1,3% Tunisia și 0,8% Algéria, a explicat Marco Minniti.
”Nu ne aflăm în fața unor rute alternative, ci a unei consolidări a rutelor deja existente”, a accentuat el.
Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, numărul sosirilor de migranți dinspre Turcia a sporit masiv în ultimele săptămâni — 1.400 înregistrate în septembrie, echivalentul totalului înregistrat din ianuarie până în august.
Autoritățile italiene au înregistrat în luna septembrie aproape 6.300 de migranți (față de 17.000 în septembrie 2016) plecați din Libia, ceea ce arată că aceasta rămâne ruta principală folosită de migranți pentru a ajunge în Italia.