Accidentul a avut loc în localitatea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului și s-a soldat cu rănirea a cel puțin șase persoane, dintre care un copil. Două dintre victime sunt în stare gravă.
„Accidentul s-a soldat cu rănirea a șase persoane, din care un copil, o femeie și patru bărbați cu leziuni și escoriații la nivelul feței”, a afirmat Rotaru.
„În această dimineață, la 05:55, s-a pus în aplicare Planul Roșu de intervenție, în urma accidentului rutier din comuna Poiana Teiului, satul Petru Vodă, pe DN15B, în care au fost implicate un camion și un microbuz. La fata locului, salvatorii au intervenit de urgență cu o autospeciala de stingere și 3 ambulanțe SMURD. În sprijinul acestora, au fost trimise și 3 echipaje ale Serviciul de Ambulanta Judetean Neamt. În urma producerii accidentului rutier au rezultat 6 victime care au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare, după evaluarea medicală efectuată la locul accidentului”, potrivit ISU Neamţ.
La locul evenimentului au fost mobilizate șase ambulanțe, dintre care trei de la Serviciul Județean de Ambulanță, două ambulanțe SMURD de prim ajutor și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere a incendiilor de la ISU Neamț.