Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrala, împreună cu ofiteri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au făcut, marţi dimineaţă, 15 percheziţii în Bucureşti şi în localitatea Zimnicea, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 10 persoane, specializat în infracţiuni de violenţă, şantaj şi fraude informatice, în scopul obţinerii unor importante sume de bani, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Activitatea infracţională a celor zece persoane, cunoscute ca aparţinând grupării „Sportivilor”, a fost coordonată de învinuitul Mircea Emil Băluş, de 35 de ani, din Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, în 10 spre 11 iulie, Mircea Emil Băluş „a obţinut fraudulos un câştig de 170.000 de lei, printr-o intervenţie mecanică neautorizată asupra unui aparat pentru jocuri de noroc, tip ruletă electronică, aparatul fiind alterat de către învinuiţi astfel încât să genereze combinaţia câştigătoare”.
Ulterior, membrii grupării au agresat şi ameninţat cu moartea mai multe victime şi pe administratorul societăţii comerciale în incinta căreia se afla amplasat aparatul, pentru a-l determina să le plătească suma de 170.000 de lei astfel obţinută, au precizat procurorii DIICOT.
În urma percheziţiilor, la sediul DIICOT – Structura Centrala au fost duse pentru audieri zece persoane. Acesta sunt cercetate pentru constituire a unui grup criminal organizat, şantaj, fraudă informatică prin modificarea de date informatice şi înşelăciune.
Suportul logistic în acest cazul a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.