Simona Halep a dezvăluit câteva din secretele ei.
– Cum se simte o fată normală din grupul nostru să ştie că e numărul 1 mondial?
– Chiar dacă am fost de vreo trei ori foarte aproape de a deveni numărul 1 mondial, parcă tot nu-mi venea să cred. Dar sâmbătă pe teren (n.r. Turneul de la Beijing) când am strâns în braţe acel număr 1, atunci chiar am simţit că sunt numărul 1 mondial.
– Ai reuşit să dormi în noaptea de după?
– Nu prea (râde). De asta nici nu am făcut treabă în finală, dar e normal şi mi-am acceptat această stare.
Simona Halep, nominalizată de WTA pentru titlul de „Jucătoarea Anului”
– Dimineaţa te trezeşti greu? Dai snooze-uri?
– Nu dau. Mă trezesc imediat şi chiar mă ridic din pat. Nu-mi place să dorm mult dimineaţa, iar cu programul m-am obişnuit pe la 7-8, cel târziu, mă trezesc.
– Dar atunci când te trezeşti nu arunci primul ochi pe Facebook?
– Nu pe Facebook, pe Instagram. Am şi Facebook, dar nu-l folosesc mai deloc. Twitter nu am pe telefon. Instagram folosesc. Chiar postez des. Şi am un joc, se numeşte Fix. E interesant, dar numai când mă plictisesc. Atunci când sunt în aeroport.
Simona Halep, PETRECERE SENZAŢIONALĂ în Bucureşti. Cum a sărbătorit urcarea pe locul 1 mondial FOTO
– Eşti în grupuri pe WhatsApp?
– Am un grup cu echipa mea. Cu cei cu care lucrez zilnic. Trebuie să comunicăm între noi, să ştim ce avem de făcut. În rest nu am alte grupuri. Vorbesc individual cu toate persoanele. Primesc foarte multe poze haioase.
– Şi de multe ori cu tine?
– Şi cu mine, da. Sunt foate ok şi chiar mă amuză de multe ori.
– Ai urmărit vreun vloger sau conţinut pe YouTube?
– Nu. Nici nu mă uit la seriale. Urmăresc doar un serial turcesc, care mă deconectează, mă scoate din ale mele şi îmi place să mă uit. Dar nu sunt la zi cu ele. Mă uit când am timp. Se numeşte “Mireasă din Istanbul”, dar nu e la telvizor.
– Dacă ar fi să te măriţi, pe cine ai chema la nunta ta să cânte?
– Pe Andrea Bocelli. L-am întâlnit recent. Am făcut o poză cu el şi chiar am fost emoţionată. Niciodată n-am fost aşa de emoţionată întâlnind pe cineva.
– Cât stai în faţa dulapului să-ţi alegi hainele atunci când ieşi undeva?
– Am progresat foarte mult. Aveam cam 45 de minute. Nu mă hotăram cu ce să mă îmbrac. Când puneam ceva pe mine, voiam altceva. Acum doar mă gândesc şi mă îmbrac direct.
– Prima întâlnire: pantaloni sau fustă?
– Pantaloni. N-am fost niciodată în fustă la o întâlnire.
– La o petrecere, eşti omul care dansează foarte mult sau cel care stă de vorbă cu toată lumea?
– Dansez foarte mult dar la petreceri private. În club dacă merg, nu dansez foarte mult.
– Reverul lui Federer sau deplasarea pe teren a lui Nadal?
– Reverul lui Federer, îmi place felul în care a progresat el în ultimul timp. Cu deplasarea, pot spune că mă descurc.