Moment URIAŞ marca MIHAI NEŞU. „Este cea mai mare bucurie din viaţa mea!”

Mihai Neşu a făcut un nou gest imens: a strâns într-un restaurant din centrul Oradei 70 de notari publici pentru a-i sprijini pe cei 60 de copii cu probleme neuromotorii trataţi şi sprijiniţi de fundaţia sa.
Filip Stan
15 oct. 2017, 10:20
Moment URIAŞ marca MIHAI NEŞU.

Mihai Neşu a participat la evenimentul la care s-a licitat pentru diferite obiecte. O minge cu semnăturile fotbaliştilor de la echipa naţională a fost cumpărată cu 7.000 de lei. Toţi banii strânşi în urma evenimentului vor fi direcţionaţi spre Fundaţia lui Mihai Neşu, care se ocupă de îngrijirea şi tratamentul copiilor cu probleme neuromotorii.

Un terapeut promite că îl poate face pe Mihai Neşu să meargă din nou. Replica ŞOC a fostului FOTBALIST

„Este bucuria cea mai mare din viaţa mea, pot să zic. Aceşti copii sunt de fapt un exemplu pentru noi, unul foarte mare, fiindcă luptă extraordinar în fiecare zi. Iar pe mine mă ajută foarte mult când îi văd ce putere de luptă au, ce ambiţie, ce bucurie, ce veselie au tot timpul. Ar trebui să luăm şi noi exemplu de la ei şi, când întâmpinăm greutăţi, să le întâmpinăm şi noi aşa, cu zâmbetul pe buze, la fel ca ei, iar atunci vieţile noastre ar fi mult mai frumoase şi mai fericite”, a declarat Mihai Neşu.

Maria, fosta soţie a lui Mihai Neşu, a ajuns în AMERICA. Uite cum arată şi cu ce ocupă ACUM

Camera Notarilor Publici Oradea va contribui cu o sumă din fundaţia proprie.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Când vine Moș Crăciun în 2024? Seara în care se pun darurile sub brad
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Criza politică din România: alegerile prezidențiale anulate și ascensiunea controversată a lui Călin Georgescu
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!