Aurel Cătălin Galea, administratorul firmei care a furnizat echipamentele pentru Secția de Arși în urma unei licitații fictive, este asociat cu fiul lui Sorin Oprescu la mai multe societăți cu profil medical, la una dintre ele fiind colaborator și medicul Ioan Lascăr, după cum reiese din dosarul întocmit de procurorii anticorupție.
Potrivit DNA, medicul Ioan Lascăr, în calitate de șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, a întocmit caietul de sarcini pentru a favoriza în procedura de licitație SC Gemedica SRL.
„Inculpatul a procedat în acest sens datorită relației profesionale pe care a avut-o de-a lungul timpului cu Centrul Medical Academica, a cărui activitate este administrată de (…) două societăți (…) afiliate și coordonate de inculpatul Galea Aurel Cătălin — administratorul Gemedica SRL și de persoane apropiate acestuia. Astfel, inculpatul Galea Aurel Cătălin și numitul Oprescu Mircea Sorin (fiul lui Sorin Oprescu — n.r.) controlează împreună un grup de firme afiliate, fie prin intermediul membrilor de familie, fie prin intermediul unor societăți de tip offshore, pe care le reprezintă în relațiile cu terții”, se arată în documentele din dosar.
Conform aceleiași surse, Galea a înființat cele două societăți care administrează Centrul Medical Academica împreună cu Sorin Oprescu și fratele acestuia, Dorin Gelu Oprescu. Structura participațiilor la capitalul social al acestor societăți s-a schimbat de-a lungul timpului, în sensul că asociații și-au cedat între ei părțile sociale, au introdus în afacere alte rude, cum a fost cazul lui Mircea Sorin Oprescu, dar firmele au fost în permanență controlate și administrate prin membrii celor două familii.
„Inculpatul Lascăr Ioan este unul dintre medicii care prestează servicii medicale în cadrul Centrului Medical Academica — la specialitatea chirurgie plastică. (…) Din totalul sumelor încasate (…), Lascăr Ioan a declarat doar veniturile obținute în anul 2015 de la această societate, respectiv suma de 1.680 lei. (…) . Un alt aspect important este faptul că inculpatul Lascăr Ioan nu a declarat colaborarea sa (…) nici cu ocazia organizării procedurii de atribuire a acordului cadru pentru dotarea Unității de îngrijire a arșilor grav din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București deși, la data semnării contractului, inculpatul Galea Aurel încă avea calitatea de asociat, iar ulterior părțile sociale deținute de acesta au fost preluate de mama sa”, se mai menționează în documentele respective.
În timpul audierilor, Ioan Lascăr a susținut că nu îl cunoștea pe Aurel Cătălin Galea și că a prestat servicii medicale în cadrul Centrului Medical Academica la rugămintea lui Sorin Oprescu.
Alexandru Macovei, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, și Ioan Lascăr, fost șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul aceleiași unități medicale, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.