„Este important tot fluxul din punct de vedere al sistemului energetic național. Vorbim de siguranța energetică în România și nu s-au făcut toate eforturile, până acum, pentru a repune Mintia pe harta energetică unde era odată — unde a fost concepută să fie în anii ’70, când furniza mai mult de 10% din totalul de energie din România. Sunt șanse mari și facem toate eforturile ca Mintia să înceapă să redevină o perlă energetică românească. Este un angajament al Guvernului”, a spus prim-ministrul.
Premierul a vizitat vineri dimineața termocentrala de la Mintia, afirmând că a discutat cu conducerea companiei și cu sindicatele. El a menționat că există doi investitori interesați de acest producător de energie electrică.
„Eu am înțeles atât de la colegii din Guvern care se ocupă de acest lucru, cât și de la companie că sunt cel puțin doi investitori. Nu pot să-mi dau eu cu părerea despre care este mai bun sau nu — intervenim într-un proces de selecție, dar este bine că, față de anul trecut, când fosta guvernare nu știa cum s-o închidă mai repede (termocentrala Mintia — n.r.), acum vorbim de a avea opțiunea de a alege între doi investitori și de a repune cel puțin două grupuri în funcțiune”, a spus șeful Guvernului, precizând că termocentrala va funcționa în continuare pe cărbune.
Întrebat de ce a ales ca loc al vizitei municipiul Deva, Mihai Tudose a răspuns că toți membrii Cabinetului se vor deplasa în țară pentru a verifica, la fața locului, dacă informațiile din ‘hârtii’ concordă cu realitatea din teren.
„Vrem să verificăm la locul faptei ce se întâmplă pe șantiere, fiindcă ne-am săturat de hârtii, unde totul este bine, și pe șantiere sau în viața reală se întâmplă altceva. Vrem să verificăm și toată lumea să știe că ne vom duce în țară și vom verifica toți membrii Cabinetului cu ochii noștri ce se întâmplă”, a arătat premierul, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul se află vineri într-o vizită de lucru în județul Hunedoara, prilej cu care s-a oprit pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, la termocentrala Mintia și la Spitalul Județean de Urgență Deva. Vizita premierului va continua sâmbătă, la Petroșani.