Consumer Reports arată ceea ce americanii știu de mai mulți ani: mașinile asiatice și cele europene sunt mult mai bune, mai fiabile decât cele produse local, scrie profit.ro. Japonezii de la Toyota ocupă, pentru al cincilea an la rând, locul 1 în clasamentul celor mai fiabile automobile, cu una din mărcile sale, pe baza defecțiunilor raportate de proprietari. Marca premium a grupului Toyota, Lexus, se află pe locul al doilea, cu un punctaj foarte apropiat, după ce anul trcut ordinea fusese exact invers.
Citeşte şi Cele mai FIABILE maşini SECOND HAND. Ce să cumperi şi de care modele SĂ TE FEREŞTI
Pe locul al treilea, se găsește, în 2017, Kia, o marcă ce obișnuiește de foarte mulți ani să demonstreze calitatea produselor sale. Kia a urcat 2 poziții, de pe locul 5, loc pe care acum a urcat BMW. Practic, în top 5, se află două mărci japoneze, una coreeană și două europene. Mărcile americane, GMC, Cadillac, Dodge și Ram se află pe locurile din coada clasamentului. Printre problemele raportate de proprietarii de automobile în acest an se numără motoarele „șubrede”, cutii de viteze cu 8 sau 9 trepte sau CVT cu trepidații, sisteme infotainment defecte.
Specialiștii Consumer Reports sunt de părere că noile tehnologii sunt bune, dar sunt încă predispuse la defecțiuni. Aceștia sfătuiesc clienții să aștepte ca noile tehnologii să se maturizeze, înainte de a le cumpăra.
O altă observație a celor de la Consumer Reports este legată de viteza cu care unii producători aleg să răspundă la probleme de la un an la altul. Chiar dacă un vehicul trece printr-o revizie majoră o dată la 3-4 ani, micile defecțiuni raportate se pot îndrepta cu fiecare ediție anuală. Un exeplu dat este Hyundai Tucson, care a avut în 2016 foarte multe probleme de transmisie, dar care și-a redus reclamațiile la mai puțin de jumătate după ce a lansat versiunea 2017. La fel, Honda Civic. Dintre mărcile europene, Audi este în continuare cea mai fiabilă, păstrându-și locul al patrulea în clasament, pe care l-a ocupat și anul trecut. Este urmată de BMW, care anul trecut e afla doar pe locul 9. Porsche se află pe locul 13, urmată de Mercedes-Benz, Ford și Volkswagen. În fine, Volvo este marca europeană cel mai slab poziționată în acest clasament, pe locul 23. Tesla și-a îmbunătățit performanțele în materie de fiabilitate, urcând patru poziții, însă se găsește în continuare pe un loc la coada clasamentului, 21, cu unul dintre modelele sale, Model X, declarat cel mai puțâin fiabil automobil nou.
Clasamentul pe modele aduce o surpriză și mai mare, Kia Niro, modelul hibrid al coreenilor fiind declarat cel mai fiabil automobil nou, cu un scor ce îl clasează pe locul 3 între toate automobilele de pe piață (inclusiv cele vechi).
Top 10 cele mai fiabile automobile:
1. Kia Niro
2. Toyots 86/Subaru BRZ
3. Lexus ES
4. Lexus GS
5. Audi Q3
6. Toyota RAV4
7. Lexus IS
8. Toyota Prius V
9. Toyota Prius C
10. Infiniti Q70
În clasamentul celor mai puțin fiabile automobile se află, din păcate, nume de automobile celebre și populare. Printre acestea se numără și două modele europene cu o popularitate crescută, de la Mercedes, Fiat, Ford sau Volvo.
Top 10 al mașinilor cel mai puțin fiabile automobile:
1. Chevrolet Camaro
2. Mercedes GLC
3. Jaguar F-Pace
4. GMC Acadia
5. Fiat 500
6. Ford Focus
7. Ford Fiesta
8. Volvo XC90
9. Cadillac Escalade
10. Tesla Model X