Liderul clanului Butoane, Octavian Grecu, s-a predat şi se află în arestul Poliţiei Capitalei

Liderul clanului Butoane, Octavian Grecu, dispărut după ce, în 4 octombrie, procurorii DIICOT au făcut percheziţii şi reţineri într-un dosar de camătă, şantaj, proxenetism şi organizare ilegală de jocuri de noroc, s-a predat şi se află în arestul Poliţiei Capitalei.
Iulian Tudor
23 oct. 2017, 09:35
Liderul clanului Butoane, Octavian Grecu, s-a predat şi se află în arestul Poliţiei Capitalei

Surse judiciare au declarat că, iniţial, acesta a fost căutat şi dat în consemn la frontieră, scrie news.ro.

În primă instanţă, în cazul lui fusese decisă instituirea controlului judiciar, iar ulterior procurorii au făcut recurs instanţa stabilind ca Octavian Grecu zis „Butoane” să fie arestat preventiv.

Conform surselor citate, la sfârşitul săptămânii trecute, Grecu, care fusese citat, s-a predat şi în prezent se află în arestul central al Poliţiei Capitalei.

Şaisprezece dintre membrii clanului Butoane, suspectaţi de camătă, şantaj şi proxenetism, dar şi alte infracţiuni, au fost reţinuţi în 5 octombrie, alte trei persoane fiind plasate sub control judiciar. La percheziţii, anchetatorii au găsit într-una dintre locuinţele suspecţilor o minoră de 14 ani, victimă a traficului de minori.

Clanul „Butoane”, destructurat. 16 membri, reţinuţi de DIICOT pentru camătă, şantaj, proxenetism şi jocuri ilegale de noroc

Potrivit DIICOT, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, 16 dintre membrii clanului Butoane.

Aceştia sunt Simion Petronela, zisă Timişoara, Grecu Viorel Ştefan, zis Ţiţi sau Căpăţână, Balaban Georgel Adonis, zis Adi, Stanciu Marius, zis Ţăranu sau Mario, Adam Cristian Angelo, Tănase Paul, zis Nevers, Pădure Eugen, zis Gelu Pădure, Dancu – Enache Nicuşor, zis Noni, Fieraru Nicolae Daniel, zis Dan Lăutaru, Dumitru Liviu, zis Liţă, Protopopescu Costin, zis Proto, Blîndă Mihaela Maricica, Pădure Petrişor Valentin, zis Petre, Oprea Radu, zis Tiranu, Cibi Nicolae Alexandru şi Schmutzer Marian, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, trafic de minori.

Faţă de trei persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Cu ocazia percheziţiilor din 4 octombrie au fost identificate un număr de trei pachete de cărţi folosite pentru trucarea jocurilor de poker.
Totodată, în urma descinderilor efectuate au fost găsite şi indisponibilizate sumele de: 160.050 euro, 83.190 lei şi 2.450 lire sterline.

De asemenea au fost identificate un număr de 13 autoturisme, 9 laptopuri, 34 telefoane mobile, 15 ceasuri de valoare, 5 tablete, 6 suporturi de memorie, 2 pistoale cu bile, 2 săbii, 3 cuţite, 1 baton telescopic, o bâtă, 1 spray paralizant, un plic şi un borcan conţinând o substanţă vegetală, un grind de mărunţit substanţa vegetală, un plic conţinând un praf alb şi o pastilă de ecstasy.

Cu aceeaşi ocazie, a fost identificată la una dintre locuinţele percheziţionate o minoră, victimă a traficului de minori, căreia i-a fost acordată asistenţă şi consiliere psihologică cu sprijinul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

Procurorii DIICOT au făcut 30 de percheziţii în municipiul Giurgiu, la membrii unor grupări suspectate de infracţiuni de camătă, şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc şi trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, este vizat clanul „Butoane”, care acţionează încă din 2012 la Giurgiu.

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2012 în municipiul Giurgiu s-a constituit un grup infracţional organizat condus de către patru suspecţi – tatăl şi cei trei fii ai săi -, care, prin folosirea de persoane interpuse au săvârşit mai multe infracţiuni de camătă, şantaj şi proxenetism. Cu sumele astfel obţinute au fost achiziţionate terenuri, imobile sau autoturisme de lux, pe numele membrilor grupării sau ale interpuşilor.

Anchetatorii spun că liderii grupului se foloseau de legături infracţionale pentru identificarea persoanelor care nu îndeplineau condiţiile necesare pentru obţinerea unor împrumuturi bancare, apoi, tot prin aceşti interpuşi, îi determinau să împrumute sume mari de bani de la ei. Se stabilea o dobândă lunară, cât şi un termen limită de restituire a sumei împrumutate, persoanele care împrumutau fiind obligate să pună gaj imobile sau autoturisme cu o valoare mult mai mare decât cea a împrumutului, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu interpuşii pentru bunul lăsat gaj. După restituirea sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii grupului, interpuşii solicitau alte sume de bani, motivând că nu li se vor restui autoturismele şi imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. Astfel, neputând achita noi sume de bani, victimele pierdeau bunurile lăsate gaj sau erau nevoite să le cumpere din nou la un preţ apropiat de cel al pieţei.

Pentru recuperarea banilor, membrii grupării le şantajau pe victime şi le ameninţau cu acte de violenţă, în unele cazuri victimele fiind agresate.

De asemenea, suspecţii au coordonat o reţea de proxenetism care îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Europei, beneficiind şi de sume de bani provenite din taxe de protecţie ale activităţilor infracţionale pe care persoane din judeţul Giurgiu le desfăşurau în Anglia, Germania şi Italia.

„Referitor la sumele de bani obţinute ilicit din această sferă de infracţiuni, clanul obţinea foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei pe teritoriul Angliei de către mai multe persoane de sex feminin, sumele de bani obţinute fiind folosite pentru achiziţionarea autoturismelor de lux, imobilelor, terenurilor ori reintroducerea în circuitul ilicit prin oferirea de bani cu camătă. De asemenea, alţi membri ai grupului au obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul Germaniei şi Italiei, sumele de bani obţinute fiind folosite în vederea achiziţionării autoturismelor de lux, cât şi achitării taxelor de protecţie către clan, pentru protejarea activităţii infracţionale”, mai spun procurorii DIICOT.

Totodată, în cursul anului 2017, şase suspecţii au mai constituit un grup infracţional organizat care şi-a desfăşurat activitatea până în prezent, specializat în înşelăciune şi organizarea ilegală a jocurilor de noroc.

Astfel, ei au organizat fără drept jocuri de noroc în Giurgiu, atât în incinta unui local aparţinând unuia dintre suspecţi, cât şi într-un imobil aparţinând fiului acestuia, în scopul inducerii în eroare a participanţilor prin folosirea unor mijloace frauduloase care să îi ajute să câştige sumele de bani pariate de către ceilalţi jucători la jocurile de noroc de tip poker, barbut sau rummy. Cu ocazia organizării jocului de poker, suspecţii foloseau cărţi de joc marcate, nedectabile vizual, iar apoi, în timpul jocului, cu ajutorul telefonului mobil se scanau cărţile joc, folosind un program de analizare rapidă, care comunica utilizatorului cărţile care se vor distribui, apoi persoana care va câştiga jocul. De asemenea, pentru a influenţa rezultatele jocurilor de barbut, membrii grupului foloseau zaruri care erau acţionate cu ajutorul unei centuri magnetice deţinute de către o persoană care participă la jocul organizat, mai spun anchetatorii.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care e foarte apreciat în România și în întreaga lume. Keanu Reeves are un rol fenomenal în această capodoperă cinematografică
Capital.ro
Ordin în România, toleranță zero. Trebuie să dispară obligatoriu din țară. Se schimbă legea
Playtech.ro
BREAKING TAS a luat prima decizie în cazul Sabrinei Voinea. Hotărâre de ultimă oră
DailyBusiness
ATENȚIE, ȘOFERI! Nu mai reparați mașinile în aceste locuri niciodată
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
S-a închis o televiziune din România. Gata, a fost scoasă din grila de programe
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Un român a comandat „meniul zilei” la „împinge tava” din Eforie Nord, pentru 25 de lei. Ce a primit să mănânce, de fapt
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Șoferii care își vor primi BANII înapoi. S-a decis azi, 8 august: E un abuz
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Câini-roboți desfășurați în Ucraina pentru misiuni periculoase
MediaFlux
UCRAINA ATACĂ RUSIA! RĂSTURNARE de situație în RĂZBOI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!