Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut, luni, 35 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa, într-o cauză vizând săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice, respectiv, fraudă informatică, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, luare de mită, trafic de influenţă, instigare la fraudă informatică, cumpărare de influenţă.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014-2015, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspecta, inspector în cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București, din cadrul Primăriei Sector 5 București, a modificat date informatice din sistemul informatic aparținând Direcției Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București, cu privire la amenzile primite de câteva zeci de persoane domiciliate pe raza sectorului 5, în sensul că le-au fost şterse creanţele fără nicio bază legală sau respectivele creanţe au fost transferate pe numele unor persoane decedate, în schimbul unor sume de bani”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Prejudiciul produs în cauză este în valoare de 132,000 lei.
De asemenea, faţă de un alt suspect s-a reţinut că, în perioada 2014-2015, la diferite intervale de timp dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit sume de bani de la diferite persoane, respectiv jumătate din contravaloarea cumulată a amenzilor de la rolul deschis în evidențele Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 5, sume de bani pe care le-a remis suspectei, în scopul ca persoanele interesate să obțină certificate de neurmărire fiscală.
Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe sisteme informatice, hard-disk-uri, smartphone-uri, stick-uri şi carduri de memorie, CD-uri şi DVD-uri şi înscrisuri.
La sediul DIICOT- Structura Centrală au fost aduse în vederea audierii un număr de 35 de persoane.