Timp de o lună, direcţiile judeţene au controlat modul în care sunt respectate condiţiile referitoare la producerea, colectarea şi procesarea laptelui crud şi a produselor lactate.
Au fost verificate 635 de ferme, 504 exploataţii non-profesionale, 324 de centre de colectare a laptelui, 130 de unităţi de procesare a laptelui, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare, 404 de unităţi procesare înregistrate sanitar-veterinar şi 45 de depozite independente, care asigură stocarea produselor lactate ce urmează a fi distribuite prin programul „Laptele şi cornul”.
Ca urmare a neregulilor constatate în timpul controalelor, au fost aplicate 101 sancţiuni contravenţionale în valoare de 172.860 de lei. De asemenea, au fost emise 66 de ordonanţe de suspendare temporară a activităţii, 27 de ordonanţe pentru interzicerea desfăşurării activităţii şi au fost acordate 184 avertismente, pentru care au fost stabilite termene de remediere.
Totodată, în urma controalelor efectuate, a fost reţinută şi dirijată către unităţi de neutralizare o cantitate de 744 de kg de produse lactate, impropii pentru consum.
Cele mai frecvente nereguli au fost utilizarea laptelui din exploataţii de animale neautorizate, folosirea unor mijloace de transport neadecvate, nerespectarea condiţiilor de igienă şi de temperatură a laptelui pe durata transportului şi nerespectarea cerinţelor de igienă referitoare la mulsul, colectarea, răcirea şi procesarea laptelui crud.