În cursul vizitei sale, înaltul oficial european va avea, de asemenea, discuții cu ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, și cu reprezentanți ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
De asemenea, Günther Oettinger va susține un discurs în cadrul conferinței „10 ani de la aderarea României la UE: de la coeziune la convergență”, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România cu sprijinul Băncii Naționale a României, și va participa la un dialog cu cetățenii la Academia de Studii Economice.
Vizita comisarului Günther Oettinger are ca scop dezbaterea cu autoritățile naționale a viitorului finanțelor Uniunii Europene, în contextul noului cadru financiar multianual, care va fi prezentat în mai 2018.