Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode, primul fiind „luarea măsurii interceptării”, iar ultimul „stabilirea sentinţei”, a precizat, miercuri, preşedintele acestui for, Claudiu Manda.
Filip Stan
25 oct. 2017, 17:41
Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii

„Dumitru Iliescu ne-a explicat cam care sunt paşii atunci când se construieşte un dosar împotriva unei persoane incomode. Pasul 1 – se lua măsura interceptării, pasul 2 – pe baza interceptării se făcea un transcript, care de multe ori era în situaţia de a fi montaj, nu corect şi real, pasul 3 – se construia acest dosar, pasul 4 – se stabilea procurorul care făcea rechizitoriul şi de multe ori, în opinia domniei sale, erau chiar făcute rechizitoriile, şi nu de către procurori”, a spus Manda.

„(…)Pasul 5 – urmărirea dosarului, inclusiv la instanţă, pasul 6 – folosirea culoarului media, pasul 7 – stabilirea sentinţei”, a adăugat Manda.

El a precizat că Dumitru Iliescu a dat în acest sens exemplul propriului dosar, dar şi al altor dosare. „Ne-a dat exemplul domniei sale, cum a fost construit dosarul domniei sale (…) a mai dat exemplul domnului Paltin Sturza (…) şi al treilea caz – cazul domnului Voicu”, a menţionat Manda.

Dumitru Iliescu a fost audiat, miercuri, de Comisia SRI timp de trei ore, urmând a fi reaudiat.

Fostul şef SPP, generalul Dumitru Iliescu, a dat detalii, luni, pe Facebook, despre relaţiile dintre SRI şi DNA şi despre cum era decisă soarta dosarelor penale. „Mă bucur că domnul Dragomir a confirmat de curând, la Comisia de control al activităţii SRI, ceea ce eu evidenţiasem (…) şi anume ce s-a intamplat ani la rând în sediile „K2″,”T14” şi alte sedii acoperite sau nu ale SRI. În aceste sedii s-au derulat multe activităţi, întâlniri, dar în marea lor majoritate nu în interesul statului român. Este adevărat ce declara domnul Dragomir şi anume ca aici se întâlneau mai marii structurilor de forţă înainte de a se începe sau finaliza un dosar răsunator, care viza un om politic important, sau un om de afaceri, în ambele situaţii deveniti incomozi pentru „şefii” lor”, a scris Dumitru Iliescu.

Fostul Şef al Serviciului de Protecţie şi Pază susţine că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, împreună cu Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI, stabileau cine se ocupă de dosar şi care e traseul acestuia.

„La aceste întâlniri nu participau doar ei. Şeful lor era o altă persoană care le stabilea obiectivul de atacat şi sarcinile pentru perspectivă. Cu siguranţă în venele acestuia nu curgea sânge de român. Dupa aceea, doamna Kovesi, mergea la domnul general Dumbravă, împreună cu care stabilea cine construieşte dosarul, ce ofiţeri SRI vor elabora rechizitoriul, cărui procuror DNA îi va fi transmis acesta şi ce instanta de judecată va prelua dosarul. De regula doamna Kovesi mergea la SRI, la domnul Dumbravă, sambata pe la 09.00 h şi lucrau până la 14.00 h. In acest interval stabileau obiectivele şi modul de realizare a acestora în câmpul tactic, denumit justiţie”.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate de la numărătoarea paralelă
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Caiacist în stare critică după o operațiune de amputare în Tasmania
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy