În timpul proiecţiei de noapte a ultimului film „Batman”, un bărbat a intrat în sala de cinematograf şi a produs panică în rândul spectatorilor.
„Mergea în sus şi în jos pe scări. La un moment dat a plecat din sală, dar s-a întors. S-a mai plimbat de câteva ori pe scări, apoi s-a aşezat chiar lângă mine şi i-a zis unui bărbat din primul rând „Asta e, se întâmplă„, a povestit James Butler, martor.
Peste 160 de oameni s-au înghesuit să iasă din sală de teamă să nu fie ucişi. Bărbatul a fost prins de câţiva oameni din public.
„Instinctul a pus imediat stăpânire pe mine şi mi-am zis că trebuie să-l prindem pe acest tip. El ţipa la noi că nu a împuşcat pe nimeni, că nu a rănit nici un om. Dar noi l-am prins şi l-am ţinut până la venirea poliţiei„, a mai spus James Butler.
Când oamenii legii au ajuns la faţa locului, au descoperit că bărbatul nu era înarmat. Ce l-a determinat, însă, să stârnească panica nu ştie nimeni.
„Nu ştiu ce problemă are. Nu ştiu ce poate să determine un om, mai ales după episodul Colorado, să se ridice în mijlocul unui film şi să spună „Asta e, se întâmplă”. Asta sigur ar fi fost o crimă justificată. Era posibil ca cineva să riposteze şi să-l împuşte„, a declarat Bobby Hernandez, sergent poliţia Miami Beach.