Drama care îi macină sufletul Nicoletei Voica. „Medicul mi-a zis că are cancer osos…”

Viaţa de artist ascunde multe în spatele zâmbetului permanent de pe scenă. Puţină lume ştie dramele pe care le au cântăreţii ce întreţin mereu atmosfera petrecerilor. Nicoleta Voica, chiar dacă o vedeţi mereu cu zâmbetul pe buze, nu mulţi ştiu prin ce greutăţi a trecut vedeta.    
Iulian Tudor
27 oct. 2017, 13:19
Drama care îi macină sufletul Nicoletei Voica.

Cântăreaţa de muzică populară şi-a pierdut una dintre cele mai dragi persoane din viaţa ei, fratele său, pe când acesta avea numai 19 ani, scrie spynews.ro. Nicoleta Voica a povestit, cu lux de amănunte, cât de grea a fost acea perioadă prin care a fost nevoită să treacă.

Citeşte şi Nicoleta Guţă, bătută şi umilită în noaptea nunţii

„Într-un fel, se spune că e mai bine să vorbeşti, ca să te eliberezi, însă deşi au trecut atâţia ani, nu pot să vorbesc despre asta. Dar eu cred că am trăit cea mai tristă poveste. Mi-au plecat atâţia oameni dragi, că mă mir că mai am suflet. Cel mai mult am suferit când a murit Silviu, fratele meu, la 19 ani. Mama mea avea şi ea cancer, dar am aflat apoi, după moartea lui. Tot timpul stătea aşa, cu mâinile la cap şi nu mai putea. O întrebam ce are şi îmi spunea că „nu mai suportă să audă cum face pământul pe sicriul lui Silviu. Medicii spuneau că poate trăi (…) În şapte ani, au murit toţi. A murit fratele, apoi mama, în trei ani, iar apoi tatăl. Ea nu mai voia să trăiască. Voia să plece la copilul ei”, a mai povestit ea.”, a povestit artista într-o emisiune TV.

Artista a mai mărturisit şi cât de mult a suferit mama sa atunci când şi-a pierdut unul din copii. Nicoleta Voica a menţionat şi faptul că aceeaşi durere trebuie să o fi simţit şi mama Denisei Răducu după ce cântăreaţa de manele a fost răpusă de cancer pe ficat.

Citeşte şi O cântăreaţa de muzică populară, prima vedetă din România care şi-a pus silicoane. Cine este FOTO

„Eram cinci fraţi. Lui îi plăcea să facă schimb de casete şi, într-o zi, în timp ce alerga a făcut o entorsă. Când m-am întors din turneu l-am întrebat ce se întâmplă. L-am trimis la doctor. S-a dus la spital şi nu mai venea. M-am dus şi l-am găsit în faţă, la spital. M-am enervat, am intrat la el. A venit medicul mi-a zis că are un fel de cancer osos. L-am dus la Timişoara. Acolo, medicul i-a făcut investigaţii şi la un moment dat, i-a spus mamei: Mai aveţi copii, doamnă? Pe ăsta o să-l pierdeţi. L-au internat. Avea nişte dureri îngrozitoare. L-au operat. M-a rugat să stau lângă el. Când s-au deschis uşile, l-am văzut. Nu dormea. Încerca să vorbească, dar nu putea de durere. Am stat câteva zile în spital, încercam să-l înveselesc, dar nu îmi ieşea. La un moment dat, m-a sunat Tudor Vornicu. M-a ajutat. L-am adus la un spital, iar medicul ne-a zis că-i taie piciorul. N-a putut să-i spună el. I-am spus eu. A fost de acord, iar înainte să meargă la operaţie, a pornit un casetofon, a dansat, că el era un dansator. Eu şi mama muream. Nimeni nu ştia de unde îi tăia piciorul. Când a ieşit din operaţie am văzut. Era de sub genunchi. Au urmat nişte zile cu dureri crunte. A avut o şansă. A fost dificil. Stătea pe marginea patului şi zicea: Am venit acasă şi a început calvarul. Am primit ofertă să plec în America şi am plecat. Am făcut un mulaj, l-am luat cu mine în bagaj ca să-i aduc proteză. Cu o zi înainte să-i fie gata, a murit. Eu n-am avut acte să vin, dar am stat pe telefoane.Am auzit-o pe mama > De asta înţeleg durerea oricui şi durerea mamei Denisei. N-o să fie bine niciodată, chiar dacă te doare. Eu l-am ras în cap, singură. Îi cădea părul şi îi intra în gură din cauza chimioterapiei. O parte din mine a murit atunci. I-am promis că mă întorc şi m-a durut foarte tare, că n-am putut să vin”, a mai mărturisit Nicoleta Voica.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
Capital.ro
Călin Georgescu are inima sfâșiată: Insulta este declarația înfrângerii. Deci tu nu ai cum să te aperi
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Site rusescu, elogiu pentru Călin Georgescu: Omul care merită, dar probabil nu va fi lăsat să conducă România
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
TikTok a fost interzis oficial în SUA! Ce au pățit utilizatorii când au încercat să acceseze platforma
Cancan.ro
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu este învingător! Avocata sa a dat vestea cea mare: Nu există probe împotriva lui
StirileBZI
Efectele Ordonanţei Trenuleţ asupra alocaţiilor în 2025: Ce sume intră pe card în februarie
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Fotbalist mort după ce a făcut infarct. Ion avea doar...
substantial.ro
Djokovici condamnă violența împotriva studenților protestatari din Serbia
MediaFlux
Românii riscă să rămână fără medicamente. Este criză majoră în farmacii! Beatrice Speteanu: „Sunt foarte multe medicamente lipsă”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)