Cristian Tudor Popescu consideră că Simona Halep a pierdut calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor încă de la partida cu numărul doi pe care a disputat-o contra Carolinei Wozniacki. „E trist, nu a pierdut astăzi calificarea, ci în meciul cu Wozniacki. Și acum își arată urmările, acolo s-a destabilizat jocul Simonei. Astăzi i-a fost greu să fie la nivelul care a consacrat-o„, a spus CTP.
În intervenția telefonică de la postul Digi 24, jurnalistul a mai declarat că numărul 1 mondial nu a ținut cont de sfaturi acordate de Darren Cahill, și asta din punct de vede psihic. „Întristător de multe greșeli. Darren Cahill nu a avut ce să facă. Simona a fost incapabilă să țină mingea în teren. Darren i-a transmis să flexeze genunchii și să lovească mai sus, în timp ce Simona nu a putut psihic să aplice aceste lucruri. Foarte multe greșeli neforțate și foarte multe în fileu. Un atu de bază, cu care ne-am obișnuit, era rezistența în raliu. Indiferent cât de tare putea să lungească punctul până își învingea adversara, dar nu și azi„, a încheiat CTP.