Roxana Cocoş, în extaz după argintul de la JO. Vezi ce a făcut imediat după concurs FOTO

Imediat după câştigarea medaliei de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, halterofila Roxana Cocoş era epuizată, dar în culmea fericirii, iar gândurile ei s-au îndreptat în primul rând spre familia lăsată acasă. Sportiva legitimată la CS Steaua a precizat că a muncit "enorm" pentru performanţa de la JO 2012.
Romania TV
01 aug. 2012, 18:25
Roxana Cocoş, în extaz după argintul de la JO. Vezi ce a făcut imediat după concurs FOTO

Roxana Cocoş, vicecampioană olimpică la haltere la categoria 69 de kilograme, şi-a revenit cu greu după performanţa obţinută. „Încă nu-mi vine să cred. Sunt foarte fericită, îi mulţumesc lui Dumnezeu. Concursul ăsta a fost cel mai important din viaţa mea. Şi mi-am dorit medalia asta, am muncit enorm pentru medalia asta şi Dumnezeu m-a răsplătit, mi-a răsplătit şi munca şi îi mulţumesc din toată inima mea”, a spus Roxana.

Imediat după încheierea concursului, Roxana Cocoş, a pus mâna pe telefon pentru a împărţi bucuria succesului cu mama ei. „Mama plânge, toată familia mea… Nu ne vine să credem. Cum am ieşit, am sunat-o, ştiam că are emoţii, mama nu se uită la televizor la un asemenea concurs”.

Vicecampioana noastră a mai spus că se aştepta ca nord-coreeana care a câştigat titlul olimpic să fie o adversară redutabilă. „Am văzut-o pe sportiva din Coreea de Nord pe Internet, înainte să vin la Londra. M-am mai întâlnit cu ea la Campionatele Mondiale din Antalya. Ştiam că va fi foarte puternică odată ce se duce în altă categorie”, a declarat  Roxana Cocoş la Dolce Sport.

Roxana Cocoş a adus României a şasea medalie la Jocurile Olimpice de la Londra: argint la categoria 69 de kilograme din concursul de haltere. Sportiva noastră a reuşit un concurs impecabil şi a reuşit un total de 256 de kilograme care i-a asigurat argintul. Singura ratare a Roxanei a fost la 146 de kilograme, la aruncat, când, deşi avea argintul în buzunar, a încercat să forţeze obţinerea medaliei de aur.

Titlul olimpic a fost câştigat de nord-coreeana Rim Jong Sim, cu un total de 261 de kilograme (115 – smuls, 146 – aruncat), iar bronzul i-a revenit bielorusei Marina Şkermankova, cu acelaşi total ca al Roxanei Cocoş, 256 kg, dar cu o greutate corporală mai mare decât a româncei.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Stațiunea din România care s-a transformat peste noapte. Vin o grămadă de turiști străini pentru peisaje și un produs care nu se mai găsește nicăieri în lume. Cazarea e ieftină și se primesc vouchere de vacanță
Capital.ro
Toți șoferii vor fi prinși. Se introduce sistemul e-SIGUR în România
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Tot ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor. Principalele modificări care intră în vigoare la 1 septembrie 2024
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Google Maps, schimbare revoluționară. Ajutor fantastic pentru utilizatori
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Cancan.ro
Prezentatoare TV, trimisă la psihiatrie! S-a ales cu brățară la picior, după ce a terorizat 2 bărbați! A vrut să seducă un medic, la restaurant, de față cu soția și...
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Incendiu masiv de vegetație în județul Argeș: Mai multe case au luat foc, iar un localnic a avut nevoie de intervenția medicilor
Capital.ro
S-a mai stins o stea! A murit marea doamnă a filmului: Una din cele mai bune actrițe ale generației
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Secțiile de vot s-au deschis pentru alegeri cheie în Turingia și Saxonia
MediaFlux
ERORI în deciziile de recalculare a pensiilor. Simona Bucura-Oprescu anunță CE TREBUIE SĂ FACĂ PENSIONARII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...