„Orice persoană care observă apariţia unei modificări anormale la nivelul cavităţii bucale, o excrescenţă, o ulceraţie, o aftă persistentă, chiar şi o mobilitate nejustificată a unui dinte, ar trebui să se prezinte cât mai repede la medic. Există tumori maligne care determină distrucţia osului şi astfel pacientul observă că i se mişcă un dinte”, a explicat Alexandru Bucur, potrivit Mediafax.
Afirmaţia a fost făcută în contextul organizării campaniei Zilele Prevenirii Cancerului Oral.
Medici din cadrul Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu” din Bucureşti au oferit consultaţii gratuite, în cadrul acestei campanii.
În cele două zile de consultaţii – joi şi vineri-, 72 de pacienţi au trecut prin cabinetele medicilor stomatologi. Specialiştii au indentificat doi pacienţi care aveau leziuni cu potenţial malign şi care vor intra acum în programul de tratament.
„Scopul campaniei a fost identificarea în stadii precoce a diferitelor forme de cancer, prin încurajarea cetăţenilor Bucureştiului să se prezinte la doctorul stomatolog. Mulţi pacienţi ajung prea târziu la medic, iar soluţiile terapeutice în fazele avansate ale bolii sunt limitate”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Spitalelor şiServiciilor Medicale Bucureşti, organizator al campaniei.
A fost a doua campanie de consultaţii gratuite din acest an, după cea de la începtul verii. Atunci, 104 pacienţi au venit la medic, iar concluziile au fost îngrijorătoare: 12 cazuri de leziuni premaligne şi maligne, ceea ce reprezintă 11,5 la sută din totalul celor care au venit la medic.
Campania Zilele Prevenirii Cancerului Oral a fost organizată la iniţiativa Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu”, singurul cu acest profil din ţară.