Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, marţi dimineaţă, iar un alt tânăr a fost grav rănit, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de beton, la intrarea în Mangalia.
Potrivit ISU Dobrogea, maşina în care se aflau tinerii a lovit, la intrarea în Mangalia, un stâlp de beton.
În urma impactului, un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, iar un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost grav rănit.
Tânărul de 20 de ani are fracturi costale şi fractură de femur şi a fost transportat la spitalul din Mangalia.
În total, trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite grav, în două accidente petrecute în judeţul Constanţa, în cursul nopţii de luni spre marţi.
Potrivit poliţiştilor, primul accident a avut loc în jurul orei 01.43. Un bărbat conducea un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Cuza Vodă către Medgidia, iar la un moment dat el a pierdut controlul autoturismului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabilului. La locul solicitării au fost trimise două echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi trei echipaje de la Ambulanţă.
În urma accidentului rutier şoferul, de 49 de ani, din municipiul Medgidia, a murit pe loc, iar alte patru persoane aflate în autoturism, cu vârste cuprinse între 36 şi 49 de ani, au fost rănite foarte grav, fiind transportate la spitalele din Medgidia şi Constanţa.
Ulterior, unul dintre răniţii transportaţi la Medgidia a decedat şi el în unitatea sanitară.
În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.
Citeşte şi Trafic oprit pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti: Un om a fost lovit de o maşină