„Îi atrag atenția domnului deputat Iordache că nu și-a citit propriul proiect de lege pe care l-a semnat. Domnul Iordache în declarația publică a spus că în conformitate cu proiectul de lege pe care l-a semnat, în privința numirii șefilor de parchete, președintele poate să refuze o singură dată o propunere formulată de ministrul Justiției. Este adevărat că există o asemenea prevedere în textul proiectului de lege, dar această prevedere nu se referă la șefii de parchete, respectiv procurorul șef al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, procurorul șef al DNA, ci se referă la președinții și vicepreședinții ÎCCJ. Săracul domnul Iordache nici nu știe ce a semnat. În mod evident că l-a luat gura pe dinainte. (…) Ne așteptăm și suntem pregătiți ca față de aceste propuneri legislative de modificare să fie pregătite de fapt în sertar, așa cum a fost și la proiectul de lege privind amnistia și grațierea, niște amendamente care deja sunt scrise și care nu au fost introduse în proiectul de lege, dar care vor apărea, așa cum s-a întâmplat în trecut luni noaptea, înainte de dezbaterea plenului Camerei decizionale„, a spus Orban, la Parlament.
Potrivit acestuia, liberalii sunt ”în stare de veghe” în cazul acestui proiect și nu vor accepta nicio dezbatere până nu se obțin avizele de la CSM, Consiliul Legislativ, Guvern.
„Suntem în stare de veghe. Nu luăm de bun acest text. Avem convingerea că de fapt PSD și ALDE au pregătite amendamente în sertar care să slujească obiectivului pe care îl urmăresc — și anume acela de a controla politic sistemul de justiție din România”, a completat Ludovic Orban.
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției, Florin Iordache, a precizat marți că una dintre modificările la legile Justiției vizează numirile și revocările magistraților în funcții importante.
„O modificare pe care noi am cuprins-o în Legea 303 este cea care vizează numirile, cât și revocările în funcțiile importante, fie că discutăm de Parchet, fie că discutăm de Înalta Curte. Acolo ultimul decident este președintele României, astfel încât acesta — am spus noi motivat — nu poate refuza decât o dată numirea sau revocarea judecătorilor sau procurorilor”, a declarat Iordache.