Franţa ridică STAREA de URGENŢĂ. Noua măsură intervine după 2 ani de la atentatele din Paris

Miercuri, 1 noiembrie, este ultima zi în care în Franța mai sunt valabile prevederile stării de urgență, instituite după atacurile teroriste de la 13 noiembrie 2015, în care au fost ucise 130 de persoane, relatează DPA
Filip Stan
01 nov. 2017, 07:36
Franţa ridică STAREA de URGENŢĂ. Noua măsură intervine după 2 ani de la atentatele din Paris

Starea de urgență, care inițial era prevăzută să dureze trei luni, a fost prelungită în șase rânduri, ultima dată în luna iulie când Parlamentul a votat pentru extinderea acestui regim de excepție.

Ea urmează să fie înlocuită cu o nouă lege antiteroristă, promulgată luni de președintele Emmanuel Macron.
Noile măsuri sunt mai limitate și țintite pe prevenirea terorismului.

„O promisiune ținută: punem capăt stării de urgență pe 1 noiembrie consolidând în același timp securitatea concetățenilor noștri”, a scris Macron pe Twitter.

Ministrul de interne Gerard Collomb a afirmat, după ce Macron a promulgat legea, că „amenințarea teroristă rămâne la un nivel ridicat”.

Proiectul de lege a fost susținut de partidul centrist al președintelui Macron, în timp ce stânga a afirmat că este ‘o încălcare a libertăților civile’.

În centrul acestui text controversat, adoptat de parlament la 18 octombrie, se află întărirea puterilor autorității administrative (prefecți, ministru de interne) pentru ordonarea consemnării unei persoane într-un perimetru cel puțin egal cu comuna de domiciliu, nu la reședință, ca până acum, efectuarea de percheziții, închiderea unui lăcaș de cult sau efectuarea de controale de identitate în apropierea frontierelor, toate aceste măsuri putând fi luate fără acordul unui judecător (cu excepția perchezițiilor), relatează AFP.

Mai mult de 230 de persoane au fost ucise în atacuri comise din ianuarie 2015 în Franța, multe dintre ele revendicate de gruparea Statul Islamic.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Călin Georgescu are un avans considerabil față de contracandidații săi
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de cuțit
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Prăbușirea unui avion cargo DHL în Vilnius a provocat un deces
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”