Dosarele grele ale DNA desfiinţate de judecători

DNA pare că începe să dea rateuri în instrumentarea dosarelor cu nume grele. În ultimele luni, inculpaţi celebri au obţinut achitări în dosare cu rezonanţă. E drept, achitările nu sunt definitive, însă fenomenul există. Mai mult, sunt achitări în dosare în care procurorii DNA ceruseră pedepse maxime. De asemenea, sunt dosare pe care judecătorii le trimit înapoi la DNA pentru că nu sunt bine instrumentate.
Bogdan Păcurar
02 nov. 2017, 07:29
Dosarele grele ale DNA desfiinţate de judecători

Radu Pricop, fostul ginere al lui Traian Băsescu, este ultimul dintr-o serie de inculpaţi celebri ai DNA care sunt achitaţi de judecători.

Chiar dacă achitările câştigate în instanţă de inculpaţi cu nume grele nu sunt definitive, nu putem totuşi să nu remarcăm această tendinţă: în loc de condamnări pe bandă rulantă în dosare instrumentate de DNA, în ultime vreme au început să apară achitările. Unele dintre ele chiar spectaculoase, de la o extremă la alta: judecătorii au decis în primă instanţă achitare într-un dosar în care procurorii DNA au cerut pedeapsa maximă.

Iată mai jos câteva dosare de răsunet în care judecătorii au infirmat acuzaţiile procurorilor DNA.

RADU PRICOP (ginerele lui Traian Băsescu), acuzat de complicitate la şantaj, ACHITAT

Curtea de Apel București a dispus, pe 1 noiembrie, achitarea avocatului Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la șantaj și instigare la fals în declarații. Decizia nu este definitivă.

Potrivit dosarului instrumentat de DNA, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi (fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova), cu complicitatea lui Radu Pricop (avocat), a şantajat un om de afaceri pentru a-l determina să-i dea 4.000.000 de euro, bani care nu i se cuveneau. Sergiu Lucinschi a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare.

VASILE BLAGA, acuzat că aprimit 700.000 de euro prin de trafic de influenţă, ACHITAT

Tribunalul București a decis, pe 30 octombrie, achitarea lui Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Decizia instanței nu este definitivă.

Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

Procurorii DNA au cerut condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare și confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

ELENA UDREA şi IOANA BĂSESCU, acuzată pentru finanţarea campaniei electorale din 2009, DOSAR RETRIMIS la DNA pentru clarificări

Judecătorii de la Curtea de Apel București le-au cerut procurorilor DNA, pe 28 septembrie, să spună, în termen de 5 zile, dacă mențin decizia de trimitere în instanță a dosarului privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, în care sunt judecate Elena Udrea și Ioana Băsescu.

Deoarece au fost opinii divergente privind rechizitoriul DNA, magistraţii au solicitat ca procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie să lămurească în ce calitate a săvârşit Elena Udrea faptele de care este acuzată, pentru a se decide competenţa instanţei.

Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) și spălare a banilor (5 fapte).

SEBASTIAN GHIŢĂ şi IULIAN BĂDESCU, acuzaţi de dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, ACHITAŢI

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, pe 25 septembrie, achitarea fostului deputat Sebastian Ghiţă pentru infracţiunile de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Aceeaşi soluţie de achitare a fost dată şi în cazul fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu.

Procurorii DNA ceruseră pedepse maxime pentru cei doi inculpaţi. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

Potrivit dosarului instrumentat de DNA, Iulian Bădescu (primar al Ploieştiului) ar fi acordat ilegal finanţare clubului de baschet al lui Sebastian Ghiţi, iar în schimb ar fi primit mită o casă în Ploieşti.

VICTOR PONTA, acuzat de evaziune fiscală, DOSAR CLASAT

Parchetul General a clasat, pe 12 iulie 2017, dosarul în care Victor Ponta era vizat de evaziune fiscală în cazul Turceni-Rovinari. Dosarul a fost clasat în baza art.16, lit. a din Codul de procedură penală, care prevede că „fapta nu există”.

Anterior, în luna martie, DNA clasase un alt dosar disjuns în acelaşi caz, în care Victor Ponta era acuzat de conflict de interese pentru numirea lui Dan Şova în funcţia de ministru al Transporturilor.

DAN RADU RUŞANU, acuzat de acuzat de folosirea influenţei în dosarul „Carpatica Asig”, ACHITAT DEFINITIV

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 28 iunie 2017, ca Dan Radu Ruşanu, fost preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, să fie achitat definitiv de toate acuzaţiile care i se aduceau în dosar, şi anume folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat.

Dan Radu Ruşanu a fost arestat preventiv, în anul 2014, timp de patru luni şi a stat în arest a domiciliu alte trei luni în dosarul „Carpatica Asig”, fiind acuzat de folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat în dosarul „Carpatica Asig”. 

Alături de el au mai fost achitaţi Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, Elena Rusu, Călin Georgel şi Ioan Opriş. În schimb, au fost condamnaţi Ilie Carabulea şi alţi inculpaţi în dosar.

LUDOVIC ORBAN, acuzat de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, ACHITAT

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, pe 31 ianuarie 2017, achitarea fostului deputat Ludovic Orban pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.

Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București.

MĂDĂLIN VOICU şi NICOLAE PĂUN, acuzaţi de fraudarea fondurilor europene, DOSAR RETRIMIS la DNA

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au retrimis la DNA, pe 22 noiembrie 2016, dosarul în care Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost trimişi în judecată sub acuzaţia că ar fi fraudat fonduri europene.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe parlamentarii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, alături de fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, aceştia fiind acuzaţi, împreună cu alte persoane, de mai multe infracţiuni de corupţie cu fonduri europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă. Prejudiciul estimat de procurori este de peste 12 milioane de lei.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni