Bărbatul de 29 de ani, identificat sub numele de Sayfullo Saipov, ‘este un laș pervertit, avea legături cu SI și s-a radicalizat’ în SUA, a afirmat guvernatorul.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, atentatorul a lăsat un mesaj scris de mână prin care jura credință Statului Islamic.
Anchetatorii au descoperit un mesaj scris în limba arabă în apropierea camionetei conduse de agresor, au precizat, sub acoperirea anonimatului, doi responsabili ai forțelor de ordine pentru cotidianul New York Times.
Alte două surse au declarat însă pentru aceeași publicație că, în acest stadiu, nimic nu permite stabilirea unei legături directe între suspect și organizația jihadistă, părând mai degrabă că acesta a fost ‘inspirat’ de SI.
La rândul său, New York Post citează două surse conform cărora lângă vehiculul condus de uzbecul de 29 de ani ar fi fost descoperit un steag al Statului Islamic, iar mesajul ar fi fost găsit în interiorul camionetei.
Potrivit mai multor media, agresorul, care a fost împușcat în abdomen și arestat de poliția newyorkeză, a strigat ‘Allah Akhbar’ după ce a coborât din autovehicul. El a supraviețuit și a fost supus unei intervenții chirurgicale marți seară.
Potrivit unui oficial, Saipov a fost oarecum cooperant cu anchetatorii FBI și ai poliției din New York care l-au interogat la spital în cursul nopții.