Tudor Chiuariu: Existau în arhiva SIPA dovezi privind încălcări flagrante ale dreptului omului

Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, a declarat miercuri în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA că ştie, din discuţiile pe care le-a avut cu membrii comisiei de inventariere a arhivei fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei, că acolo existau dovezi privind încălcări flagrante ale dreptului omului. 
Iulian Tudor
01 nov. 2017, 13:06
Tudor Chiuariu: Existau în arhiva SIPA dovezi privind încălcări flagrante ale dreptului omului

Tudor Chiuariu a precizat că informaţiile strânse de SIPA vizau inclusiv vieţile private ale magistraţilor.

„Ştiu din discuţiile pe care le-am avut cu membrii comisiei (de inventariere a arhiveri SIPA – n. red.) că existau, pe de o parte, dovezi acolo privind încălcări flagrante ale dreptului omului, ale drepturilor fundamentale şi, pe de altă parte, că modul cum au fost ţinute aceste documente până să fie înfiinţată această comisie ar fi putut permite sustragerea, luarea la cunoştinţă, de către alte persoane a conţinutului acestora”, a declarat Tudor Chiuariu, potrivit News.ro.

Întrebat de preşedintele comisiei parlamentare, Şerban Nicolae, dacă i s-a semnalat ceva legat de potenţial acces neautorizat, persoane care să să fi avut acces neautorizat în arhiva SIPA, Chiuariu a răspuns: ”Cred că mi s-au comunicat astfel de… nu-mi mai aduc aminte cu exactitate, dar cred că au existat informaţii în acest sens. Cu siguranţă, dacă au existat, ele au fost şi constatate de raportul final al comisiei”.

Fostul ministru al Justiţiei a precizat că la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii exista o temere şi o preocupare că SIPA ar fi strâns informaţii legate de viaţa judecătorilor şi procurorilor.

El a susţinut că informaţiile din arhiva fostului serviciu secret vizau, în mare parte, magistraţii şi viaţa lor privată.

”Cred că decizia pe care am luat-o de a institui această comisie (de inventariere a arhivei SIPA – n. red.) a fost una corectă. Îmi pare rău că în timp nu s-a urmat aceeaşi cale, aceea de a ajunge eventual şi la o înlăturare a acestor materiale, la distrugerea lor având în vedere modalitatea cum au fost obţinute şi, pe de altă parte, dacă există o răspunedere juridică a persoanelor care au întocmit aceste documente. Dar pot să vă confirm că ele, poate într-o anumită măsură, porneau din zona aceea a Administraţiei Penitenciarelor. Dar ele aveau în mare parte ca obiectiv pe magistraţi şi uneori chiar viaţa lor privată”, a mai susţinut Chiuariu.

Citeşte şi: Șerban Nicolae, despre arhiva SIPA: Am găsit celebrul „xerox”

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. 4 milioane de români au votat. Update
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Trupul unui rabin dispărut în Emiratele Arabe Unite, găsit. Guvernul israelian condamnă un posibil act antisemit
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy