Deputații britanici au adoptat miercuri o moțiune, depusă de opoziția laburistă, cerând ca estimarea impactului Brexit-ului asupra a 58 de sectoare să devină publică.
Sectoarele respective — printre care publicitate, agricultură, comerț, turism, industria farmaceutică, aerospațială — reprezintă circa 88% din economia Marii Britanii, transmite AFP.
Din cauza caracterului sensibil al studiului, guvernul a refuzat, până la votul de miercuri, să facă public documentul, cu argumentul că aceasta i-ar putea slăbi poziția în negocierile cu Bruxellesul.
Cu toate acestea, joi, ministrul pentru Brexit, David Davis, a schimbat tonul, afirmând că a început o discuție cu președintele comisiei parlamentare de resort, Hilary Benn, pentru a se stabili cum poate fi gestionată ‘confidențialitatea documentelor’ ce ar putea fi publicate, notează Agerpres.
„Vom fi pe cât de transparenți posibil”, a dat asigurări Davis, precizând că „aceste documente nu sunt un fel de mare plan” pentru Brexit. „Sunt date privind reglementările și piețele din diferite sectoare, care ne ghidează negocierile”, a indicat el.
La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat pentru presă: „Nu ar trebui să publicăm ceva care ne-ar putea submina poziția de negociere, dar, pe de altă parte, respectăm faptul că parlamentul are un rol de jucat în această situație și că a existat un vot ieri seară (miercuri, n.red.)”.
În ce-i privește, laburiștii au avertizat împotriva oricărei eventuale „cenzurări” a documentelor de către guvern.