Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş, explozia s-a produs vineri dimineaţa, pe strada Buziaşului din municipiul Lugoj, într-un bloc de nefamilişti. Cauza exploziei este o butelie.
În urma exploziei, care nu a fost urmată şi de un incendiu, un bărbat de 70 de ani a suferit arsuri între 35-50% din suprafața corpului, fiind transportat la spital
De asemenea, 20 de oameni au fost evacuaţi din bloc.
Blocul de nefamiliști cu patru etaje are 50 de garsoniere în care locuiesc 45 de persoane. În urma exploziei au fost afectate aproximativ 10 garsoniere, situate la nivelul I al blocului, și au fost evacuate 20 de persoane.
În urma incidentului, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Lugoj în vederea identificării spațiilor de cazare pentru locatarii blocului afectat.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un APIC, nouă subofițeri, un maistru militar și un ofițer din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj, două ambulanțe SAJ și două echipaje de poliție.
Citeşte şi Incendiu puternic într-un bloc din Argeş. Peste 20 de persoane au fost evacuate de urgenţă