Noul logo al FRF are forma unui scut împărţit în cinci părţi, care simbolizează regiunile istorice Muntenia, Oltenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea. În mijloc, se află o minge de fotbal stilizată, iar deasupra stă scris „ROMÂNIA”.
FRF vine astfel cu „o nouă identitate care onorează și celebrarea centenarului Marii Uniri„, eveniment care va avea loc anul viitor.
În cadrul evenimentului de vineri, a fost prezentat și noul echipament al primei reprezentative, acesta fiind îmbrăcat de către trei fotbaliști de viitor, jucători din cadrul naționalei Under 19: Andrei Vlad, Andrei Sîntean și Andrei Trușescu. De asemenea, managerul sportiv al FRF, Adrian Mutu, i-a înmânat noul tricou jucătorului Vlad Dragomir, marcând astfel transferul către noua generație.
„De astăzi, tricolorii joacă pe piept cu un blazon în care istoria românilor și susținerea lor sunt laolaltă pentru victorie. Noul blazon al Echipei Naționale și noul echipament vor fi pentru tricolorii de azi și de mâine o chemare la unitate și la dăruire. Pentru că doar împreună putem fi mai buni și doar împreună putem câștiga„, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Mă bucur foarte mult că noul drum pe care l-a început Echipa Națională coincide cu acest nou echipament și această nouă identitate. Știți că am fost, sunt și voi fi mereu un luptător și un patriot – de aceea cred că va conta foarte mult pentru jucători să poarte cu și mai multă mândrie acest tricou înnobilat cu blazonul României și să lupte în fiecare secundă pentru toți românii„, a adăugat selecționerul României, Cosmin Contra.
Noul logo al FRF: