„Suntem nevoiți să acționăm în mod simetric. Pe baza principiului reciprocității, s-a decis să se interzică intrarea în Federația Rusă unui număr de persoane din Canada. Lista este lungă, cu zeci de nume”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, într-un comentariu pe site-ul de internet al instituției, preluat de Xinhua.
Zaharova a precizat că sunt vizați în primul rând canadienii rusofobi, care intenționează să deterioreze relațiile bilaterale. Ea a cerut Canadei să renunțe la „jocul sancțiunilor” și să urmeze calea unor interacțiuni constructive, potrivit Agerpres.
Canada a impus vineri sancțiuni împotriva a 30 de oficiali ruși suspectați de legături cu moartea în închisoare a avocatului anticorupție Serghei Magnițki, la Moscova, în 2009. El fusese închis după ce a dezvăluit fraude fiscale masive.