A fost șoc în lumea medicală atunci când celebrul medic Abu Baker a încetat din viață. Doctorul suferea de insuficiență cardiacă, așa că a mers la un spital din Capitală, pentru a-și monta un stimulator cardiac. Acolo medicii l-au băgat în operaţie, deşi nu îi făcusera toate analizele.
În plus stimulatorul a fost montat prost şi în timpul operaţiei medicului i-au fost perforate pleura şi plămânii. Din acest motiv, medicul a pierdut mult sânge, a ajuns la terapie intensivă şi a facut mai multe tipuri de pneumonie.
După operație, Abu Baker a mers la un spital din Iordania pentru a-si continua tratamentul. Înainte de a muri medicul a mers cu avocata lui și a depus o plângere la poliție. El a cerut despăgubiri câte 10 milioane de euro pentru fiecare fiu pe care îl avea.
În cursul lunii august mi-a comunicat că vrea să depună o plângere împotriva Spitalului Monza, având în vedere că simte că nu mai are mult de trăit. Copii lui, care vor rămâne orfani, să aibă o despăgubirre în urma morţii lui, cauzate de o eroare uriaşă”, a spus avocata lui Mohammed Abu Baker, pentru România TV.
Dosarul a ajuns în instanţă, iar magistraţii vor stabili dacă spitalul unde s-a operat medicul are vreo vină în acest caz