Potrivit unui comunicat al ISU Olt, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică seara, la un accident rutier petrecut în comuna Baldovineşti, la faţa locului deplasându-se o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă. Echipele ajunse în zonă au văzut că un autoturism în care se aflau două femei, ambele din comuna Baldovineşti, a intrat într-o maşină parcată în care nu se afla nicio persoană. În urma impactului, pasagera de pe scaunul din dreapta-faţă, în vârstă de 45 de ani, a rămas încarcerată. La sosirea echipajelor, femeia se afla în stop cardio-respirator şi imediat au fost începute manevrele se resuscitare. Echipajele medicale au executat resuscitarea mai bine de 40 de minute, fără a reuşi salvarea victimei, potrivit news.ro.
Femeia care se afla la volan, în vârstă de 23 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind transportată la UPU Slatina pentru îngrijri medicale.