Arestări în rândul stângii naţionaliste ruse cu ocazia unei manifestaţii, în Sankt-Petersburg

Poliția rusă a arestat luni în jur de 15 militanți ai stângii naționaliste, care s-au reunit pentru o manifestație neautorizată în cel de-al doilea oraș ca importanță al țării, Sankt-Petersburg.
Iulian Tudor
06 nov. 2017, 15:00
Arestări în rândul stângii naţionaliste ruse cu ocazia unei manifestaţii, în Sankt-Petersburg

Coaliția „O altă Rusie”, condusă de scriitorul Eduard Limonov, și-a chemat susținătorii să organizeze o „reuniune revoluționară” cu ocazia centenarului Revoluției bolșevice din 1917.

În jur de 50 de militanți s-au adunat din scurt pe bulevardul Nevski, principala arteră din Sankt-Petersburg, înainte ca poliția să aresteze vreo 15 dintre cei care strigau sloganuri precum „Revoluție!” și „Nu avem nevoie de oligarhi!” și înainte ca manifestanții să se disperseze. La rândul său, coaliţia”O altă Rusie” a anunțat pe rețelele sociale „mai mult de 25 de arestați”, printre care co-președintele partidului, Andrei Dmitriev. Eduard Limonov nu a fost prezent la manifestație, potrivit Agerpres.

Înainte de a fi arestat, Dmitriev le-a explicat jurnaliștilor că a vrut „să manifesteze în favoarea justiției sociale” și a criticat necesitatea de a cere autorizație pentru a putea organiza o manifestație, justificând că „Lenin nu a cerut permisiunea guvernului burghez și nici noi nu o vom face”. Cu toate acestea, manifestația a obținut o autorizație pentru un protest care se va desfășura marți la Moscova.

Citeşte şi Vedeta de televiziune Ksenia Sobceak, adversara lui Putin, contează pe ruşii nemulţumiţi de situaţia din ţară

„O altă Rusie” i-a succedat Partidului Național Bolșevic înființat de Eduard Limonov și interzis de autorități.

Poliția rusă a arestat duminică mai multe sute de persoane în întreaga Rusie în timpul unor reuniuni non-autorizate împotriva președintelui Vladimir Putin, convocate de opozantul în exil Viaceslav Malțev. Cu o zi înainte de aceasta, poliția a întreprins zeci de arestări în timpul paradei tradiționale a micilor grupuri naționaliste și ale extremei drepte la Moscova, informează Agerpres.

Rusia marchează în prezent fără fast o sută de ani de la Revoluția din 1917. Dacă în perioada sovietică această dată era sărbătorită cu mare pompă, astăzi acest seism politic major al secolului XX face mai ales obiectul unor expoziții și colocvii ale specialiștilor.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului