500 de euro pentru fiecare copil din România. Ce a decis Guvernul

Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an. Cu toate acestea, copiii nu primesc nici în 2017 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017.
Romania TV
07 nov. 2017, 07:37
500 de euro pentru fiecare copil din România. Ce a decis Guvernul

Deși ar fi trebuit acordați încă din 2013, autoritățile au tot amânat aplicarea prevederii legale care le oferă copiilor acest drept. Fostul Executiv stabilise ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an, iar la începutul anului, noul Guvern a mai amânat o dată acordarea lor, până în 2018.

Ministerul Educaţiei a afişat lista elevilor care primesc sprijin financiar, în anul şcolar 2017-2018, prin Programului Bani de liceu

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație. Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză. Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an.

Cu toate acestea, copiii nu primesc nici în 2017 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. Concret, copiii ar putea primi acești bani abia din 1 ianuarie 2018, potrivit actului, dacă autoritățile nu vor decide atunci asupra unei noi amânări.

Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2018 încolo.

Mai multe detalii aici

Statul dă BANI pentru studiile copiilor. Cum primeşti 500 de euro şi cine poate avea acces la ei

Citeşte Ce SALARII vor avea românii potrivit proiectului legii salarizării unitare

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
S-a schimbat prognoza pentru minivacanța de 1 Mai. Unde plouă
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Oraș din România cu apă infestată. Avertisment pentru populație
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului. Rudele femeii cer tragerea la răspundere a celor vinovați
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri