CURS BNR: Euro crește la 4,61 lei, față de 4,59 lei, cursul BNR anunţat ieri şi atinge maximul ultimilor cinci ani. Mai precis, leul nu mai atinsese o valoare atât de scăzută din 3 august 2012 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,6481 lei/euro.Moneda europeană a crescut semnificativ încă de ieri pe piața interbancară până la 4,63 lei. Pe 10 octombrie, moneda europeană a atins cel mai scăzut nivel din ultimele două luni (4,5729 lei/euro faţă de 14 august 2017 4,5710 lei/euro).
Dolarul creşte la 3,98 lei, faţă de 3,97 lei, cursul de ieri anunţat de BNR. Vinerea trecută dolarul a atins maximul ultimelor trei luni. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5968 lei/euro, 3,9746 lei/dolar, 3,9742 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă a rămas la 1,86%. ROBOR la 6 luni a stagnat la 2,01%.
Cursul de schimb afişat de Banca Naţională a României (BNR) în data de 8 noiembrie 2017.