Maşinile ELECTRICE şi hibride, pe piaţa din România: Câte automobile au fost înmatriculate în 2017

Aproape 100 de vehicule electrice şi circa 1.500 de vehicule hibride au fost înmatriculate în primele nouă luni din 2017, în creştere faţă de perioada similară din 2017, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile şi ale Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.
Romania TV
09 nov. 2017, 03:57
Maşinile ELECTRICE şi hibride, pe piaţa din România: Câte automobile au fost înmatriculate în 2017

În România, în primele nouă luni din 2017, au fost înmatriculate 97 de vehicule electrice (creştere de 321,7% faţă de primele nouă luni din 2016) şi 1.469 hibride (creştere de 114,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2016).

În al treilea trimestru din 2017, cererea de vehicule cu propulsie alternativa (AFV) a continuat să crească în Uniunea Europeană (UE), menţinând trendul înregistrat în primul trimestru al acestui an.

Astfel, înmatriculările au crescut cu 51,4% comparativ cu perioada similară din 2016, fiind înmatriculate în UE un număr de 211.635 de autoturisme cu propulsie alternativă, însemnând 6,2% din totalul înmatriculărilor de autoturisme noi vândute în al treilea trimestru al anului 2017.

Vehiculele electrice (ECV) au reprezentat 1,6% din totalul vânzărilor de autoturisme noi.

Înmatriculările de vehicule hibride (HEV) şi vehicule electrice (ECV) au crescut cu 59,7%, respectiv 55,3%. De asemenea, au înregistrat creşteri vehiculele propulsate de propan sau gaz natural (30,6%), în special cele care folosesc GPL (38,1%).

Spania (90,7%) şi Germania (82,7%) au înregistrat cele mai mari creşteri de volume, urmate de Marea Britanie (48,2%), Franţa (47,9%) şi Italia (33,3%), creşterile fiind înregistrate în special pe segmentul vehiculelor electrice şi hibride.

În primele nouă luni din 2017, în UE au fost înmatriculate 629.228 de vehicule cu propulsie alternativă (AFV), cu 42,1% mai multe faţă de perioada similară din 2016.

Spynews
Soția unui luptător celebru o face praf pe amantă, după mulți ani de tăcere. Cu dovezi, o pune la punct pe femeia cu care își împarte soțul / FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Anunț important pentru clienții PPC, fostul ENEL, E.ON sau ENGIE. Este o schimbare majoră la tarifele din luna august
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Sunt obligați să plătească. Marcel Boloș: Fentează statul
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! E mult prea FIERBINTE, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
CER BANI ÎN PLUS. Cine sunt românii care au dat statul în judecată
Adevarul
De ce dieta keto poate distruge organismul. Avertismentul transmis de specialiști: „Risc de boli de inimă și accident vascular cerebral”
Spynews
Cine sunt cei doi tineri care au murit într-un cumplit accident pe DN2. Alin și Alexandra urmau să facă nuntă. Erau căsătoriți civil din luna iunie | FOTO
Spynews
Babană a tăiat rochia unei mirese la nuntă! De ce a recurs fostul concurent de la Chefi la cuțite la acest gest / VIDEO
Evz.ro
Descoperirea secolului. Toată Planeta fierbe
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Ce rentă viageră va încasa David Popovici după ce se va retrage. E asigurat pentru tot restul vieții!
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au divorțat! Ce mesaj a transmis fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” după încheierea celor șapte ani de mariaj
Capital.ro
Nu se mai suspendă permisul auto. Noua lege pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cine e tânărul ucis în bătaie în fața unei săli de jocuri. A stat 6 zile în comă, după ce a fost confundat cu altcineva
substantial.ro
Federația Internațională de Box (IBA) acuză două pugiliste olimpice de sex masculin
MediaFlux
Începe al TREILEA RĂZBOI MONDIAL? ALERTĂ în ORIENTUL MIJLOCIU
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!