Festivalul Filmului Francez – Cea de-a 21-a ediţie a evenimentului a început joi, la Bucureşti, şi continuă până pe 16 noiembrie, la Cinema „Elvire Popesco”, unde şase filme de debut alese dintre cele mai interesante prime creaţii cinematografice apărute în ultima perioadă au fost incluse în competiţie.
Una dintre principalele atracţii va fi secţiunea Realitatea Virtuală. Un program experimental atât în ceea ce priveşte forma, cât şi selecţia şi care va deschide noi piste de reflecţie asupra evoluţiei cinematografului spre noile versiuni hi-tech de mâine, modelate de realitatea virtuală, ficţiunile interactive, webdocumentarele.
KINOdiseea – Festival ajuns la a noua ediţie, va avea loc până pe 15 noiembrie şi propune două competiţii internaţionale de lungmetraje, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani şi pentru tinerii cu vârste de peste 15 ani. Proiecţiile sunt programate la Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Eforie, Cinema Pro şi în cortul KINOdiseea din Piaţa Universităţii.
Potrivit news.ro, Festivalul Naţional de Teatru Independent (FNTi), evenimentul anual dedicat scenei independente autohtone, aflat la cea de-a cincea ediţie, are loc între 9 şi 12 noiembrie la Bucureşti, urmând să prezinte publicului de toate vârstele o ofertă variată de spectacole, inclusiv premiere absolute, show-uri muzicale şi producţii multimedia.
Spectacolele vor avea loc la Godot Cafe-Teatru, Unteatru, Arte dell’Anima, Teatrul Luni de la Green Hours, Apollo111, Point, Teatrul de Artă Bucureşti şi Teatrul Coquette.
Târgul de Sfinţii Mihail şi Gavriil este deschis la Muzeul Naţional al Ţăranului Român de vineri până duminică, de la ora 10.00 până la 18.00. Cincizeci de meşteri şi artişti vin din toată ţara şi târguiesc obiecte din ceramică, ţăsături, icoane, podoabe şi obiecte din lemn.
Galeria de Artă Ţărănească scoate în curte haine de sărbătoare, ştergare din bumbac, scoarţe, lepedee şi feţe de masă, ulcioare obiecte din lemn, icoane pictate pe lemn sau pe sticlă şi împletituri.
Vineri, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti, de la ora 19.00, va fi prezentat spectacolul „Dragoste şi informaţie”, o instalaţie teatrală care combină teatrul cu elemente de artă performativă, dans şi artă video. Spectacolul este o producţie 9G, în regia Irinei Crăiţă-Mândră.
Loredana va susţine vineri şi sâmbătă, de la ora 20.00, reprezentaţii ale concertulului care marchează 30 de ani de la lansarea albumului „Buna seara, iubite„. Sub numele „Ador”, pentru al şaptelea an consecutiv, la Sala Palatului, cântăreaţa pregăteşte un show tematic inovator. Bilete mai sunt valabile doar pentru spectacolul de sâmbătă, la categoria VIP – 200 de lei.
Formaţia punk-rock E.M.I.L. îşi lansează, vineri, printr-un concert în clubul Fabrica, videoclipul „Camarazi”. Biletele costă 40 de lei, iar concertul este programat să înceapă la ora 21.00. Trupa a fost fondată în 2000 şi a lansat patru albume de studio, cel mai recent – „Imens” – datând din 2015.
Sasha, John Digweed şi Magdalena vor mixa sâmbătă, la Sala Polivalentă, în cadrul The Mission 17th Anniversary, începând cu ora 22.00. Biletele au preţuri cuprinse între 80 şi 150 de lei.
Grupul britanic rock Uriah Heep va concerta, duminică, de la ora 21.30, la Hard Rock Cafe. Grupul a lansat 24 de albume de studio, cel mai recent fiind „Totally Driven”, apărut în noiembrie 2015. În prezent, trupa este formată din Mick Box (chitară, voce), Phil Lanzon (clape), Bernie Shaw (voce), Russell Gilbrook (tobe) şi Davey Rimmer (bas). Preţul unui bilet este de 79 de lei.
În cinematografe, weekendul acest, vor rula în premieră drama românească „Aniversarea”, regizată de Dan Chişu, cu Emanuel Pârvu, Răzvan Vasilescu şi Mircea Albulescu în distribuţie, cel mai recent lungmetraj al lui François Ozon, „L’amant double”, cu Jacqueline Bisset, Jérémie Renier şi Marine Vacth în distribuţie, filmul francez „Réparer les vivants”, de Katell Quillévéré, cu Andranic Manet, Anne Dorval, Emmanuelle Seigner şi Tahar Rahim, şi producţia maghiară „1945″, regizată de Ferenc Török.
Lungmetraje de ficţiune, pelicule experimentale, documentare şi de animaţie, dar şi scurtmetraje fac parte din programul celei de-a 11-a ediţii a Săptămânii Filmului Maghiar, care va avea loc între 12 şi 19 noiembrie, în Studioul Horia Bernea al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.