Gabriel Biriş, despre transferul contribuţiilor sociale: Marii câştigători – persoanele care obţin venituri din activităţi independente

Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a declarat vineri, la Târgu-Jiu, că marii câștigători ai ordonanței de urgență privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat vor fi persoanele care obțin venituri din activități independente.
Filip Stan
10 nov. 2017, 12:35
Gabriel Biriş, despre transferul contribuţiilor sociale: Marii câştigători - persoanele care obţin venituri din activităţi independente

Gabriel Biriş a făcut referire inclusiv la cazul său, fiind avocat, și a spus că deși câștigă de 20 de ori mai mult decât secretara sa, anul viitor angajata lui va plăti mai mult decât el.

„Marii câștigători ai acestei ordonanțe de urgență sunt persoanele care obțin venituri din activități independente, pentru că la noi contribuțiile nu mai sunt la cât câștigăm, ci la salariul minim. Am făcut socoteala, deși câștig de vreo 20 de ori mai mult decât secretara mea, venit impozabil, la anul ea o să plătească de patru ori mai mult decât mine. Nu mă bucură că plătesc mai puțin la anul, pentru că eu vreau stabilitate și predictibilitate și cred că toți vrem același lucru”, a spus Gabriel Biriș, citat de Agepres.

Biriș a mai afirmat că și bugetele primăriilor vor fi afectate anul viitor ca urmare a scăderii impozitului pe venit.

„La niște lucrări atât de importante, care sunt bază pentru altele, ca să nu ai efecte secundare negative trebuie să identifici unde ai influențe și să neutralizezi influențele. Genul problemei ridicate de primari, în mod firesc scade impozitul pe venit, scad alocările la bugetele locale, că o parte importantă din impozitul pe salarii reținut de angajator se duc acolo unde e angajatorul, la localitatea respectivă și normal că oamenii aceia rămân fără bani, pentru că a scăzut baza. Cum rezolvi o scădere cu 40% a bazei? Simplu, mărești cu 40% procentul de alocare”, a mai spus fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI