Animalul a fost zărit de un trecător care a chemat salvamontiştii. Acţiunea de salvare a fost extrem de dificilă din cauza zonei abrupte în care se afla. Salvatorii caprei negre cred că a animalul s-a rănit în urmă cu două zile după ce a căzut de pe o potecă abruptă.
Animalul a fost găsit însetat şi înfometat. L-au dus lângă un râu să bea apă şi apoi l-au transportat la un medic veterinar. După ce îşi va reveni, exemplarul, care are cel mult 4 ani, va fi dus înapoi în pădure. Capra neagră este un animal protejat de lege în România.