Afirmația acestuia a venit în contextul incidentului de joi când cursa Tarom Bruxelles — București a fost anulată, aceasta necesitând verificări suplimentare la sistemul de navigație. Întrebat de jurnaliști despre acest caz, ministrul, care s-a aflat atunci la bordul aeronavei, a spus: „Se întâmplă lucrurile acestea, sunt regretabile, pentru că, până la urmă, ne dorim cu toții să călătorim în siguranță și în condiții foarte bune, apar și astfel de defecțiuni, sunt lucruri care trebuie remediate, pentru că s-a discutat foarte mult despre nevoia urgentă de înnoire a flotei Tarom și cred că cei de la Ministerul Transporturilor, colegul meu, domnul ministru Stroe, vor lua toate măsurile necesare”.
El a precizat că a utilizat o cursă regulată la întoarcere. „A fost o redistribuire, din câte am înțeles eu, nu eu mă ocup de aeronavele cu care călătorește delegația României. (…) Cine încearcă să inducă ideea că una dintre aeronave nu ar fi circulat în condiții de siguranță, credeți-mă că se joacă cu cuvintele”, a spus Fifor, întrebat de jurnaliști legat de faptul că a revenit la București cu altă aeronavă decât ceilalți călători.
O aeronavă Tarom ce trebuia să efectueze joi cursa ROT 374 Bruxelles — București a necesitat verificări suplimentare la sistemul de navigație. După evaluarea tehnică a aeronavei, compania Tarom a luat decizia reprogramării acestei curse pentru vineri, la ora estimată de decolare 10,45 (ora locală). Printre pasagerii de la bordul aeronavei se aflau ministrul Apărării, Mihai Fifor, comisarul european Corina Crețu, europarlamentarul Maria Grapini și secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Dragoș Titea.