Secretarul de stat care ar trebui să reformeze mersul cu trenul abia reuşeşte să spună cu ce se ocupă VIDEO

Preşedintele Autoritatii de Reforma Feroviara, Marian Păun, care are rang de secretar de stat, este omul care, potrivit funcţiei, ar trebui să reformeze mersul cu trenul în România, dar cu toate acestea, secretarul de stat se poticneşte atunci când trebuie să spună cu ce se ocupă.
Romania TV
11 nov. 2017, 15:36
Secretarul de stat care ar trebui să reformeze mersul cu trenul abia reuşeşte să spună cu ce se ocupă VIDEO

Președintele Autorității de Reformă Feroviară, remunerat cu 11 000 de lei pe lună, are mari dificultăţi în a spune cu ce se ocupă instituţia pe care o conduce.

Există legenda celor care au trac în fața camerelor de luat vederi. Legenda este una falsă. Este normal să ai oareșce emoții, însă un profesionist adevărat nu se pierde niciodată. Un profesionist, care știe despre ce vorbește, nu are momente de ezitare, pentru că își cunoaște foarte bine competențele. Situațiile în care se pierd sunt acelea în care habar nu au despre ce vorbesc.

În subordinea Guvernului sunt peste 200 de autorități, agenții, comitete și comisii, conduse în general de oameni puși de partid.  După cum se exprimă (sau măcar încearcă să o facă) este evident de ce transportul feroviar este la pământ, arată observatorph.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Locul perfect din România, iarna. Are atracții unice
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Plata în numerar. Anunț despre românii care nu au card sau cont la bancă
StirileBZI
Se dau 1.500 de lei de la stat! Ce familii vor beneficia din 2025 de bani
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Călin Georgescu, candidat independent: Dezvăluiri despre relația cu AUR
MediaFlux
BISERICA Ortodoxă Română INTERVINE după SCANDALUL Călin GEORGESCU! MESAJ CLAR pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”