Preţurile vor creşte în perioada următoare, în contextul în care multe produse sunt importate şi cumpărate în euro sau dolari, monede care înregistrează o tendiţă de creştere în ultimele zile, a declarat Stanciu.
„Avem multe produse din import. Produsele din import sunt cumpărate ori în dolari, ori în euro, iar dolarul şi euro sunt pe o tendinţă de creştere. Deocamdată nu se văd, dar sunt foarte puţine produse, cele la care stocul este foarte mic. Dacă noi avem stoc mare, creşterea se va vedea în momentul în care va intra stocul nou. Tendinţa preţurilor pentru perioada următoare, poate decembrie, ianuarie, februarie, va fi una de creştere”, a explicat Iulian Stanciu, citat de Mediafax.
Preţurile vor mai creşte şi din cauza legislaţiei din China privind protecţia mediului. „Sunt foarte multe produse fabricate în China: electrocasnice mici, produse pentru casă. Cam de un an de zile, China a implementat o legislaţie privind protecţia mediului foarte strictă, ceea ce a dus la creşterea preţurilor masivă. Încă nu se vede peste tot, dar preţurile vor creşte şi de la respectarea acestei legislaţii”, a spus Stanciu.
„Nu sunt lucruri pe care putem să le controlăm noi sută la sută, cum ar fi cursul de schimb, creşterea salariilor – sunt factori pe care îi vedem în preţ şi până la urmă, este transmis clientului final, poate cu o temporizare având în vedere că noi ţinem un stoc”, a mai spus directorul eMAG.
În ceea ce priveşte creşterea preţurilor la carburant, Stanciu susţine că aceasta nu se reflectă, în prezent, în preţul produsului, deoarere nu este un factor principal din preţul de curierat. „Creşterea de preţ la carburant nu se vede în momentul de faţă. Din preţul de curierat, preţul carburantului este al treilea, nu e cea mai importantă bucată de cost. Nu se vede în preţ şi nu mă aştept să se vadă foarte curând”, a precizat Stanciu.
Preţul unui produs este influenţat, în cele din urmă, şi de investiţiile pe care companiile le fac în echipamente şi personal pentru a compensa lipsa infrastructurii. „Întreaga piaţă de comerţ online poate beneficia de îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. (…) Noi încercăm să compensăm lipsa infrastructurii prin investiţii, oameni sau investiţii în echipamente, dar investiţiile astea se văd, până la urmă, în preţul produsului”, a precizat directorul eMAG.