Alina Gorghiu, audiată ca martor în dosarul lui Ponta. Dacă eu mă duc singură la instanţă, credeţi că Dragnea nu putea să meargă singur

Senatorul PNL Alina Gorghiu a fost citată marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a fi audiată în calitate de martor în dosarul 'Rovinari - Turceni', în care sunt judecați Victor Ponta și Dan Șova.
Filip Stan
14 nov. 2017, 07:29
Alina Gorghiu, audiată ca martor în dosarul lui Ponta. Dacă eu mă duc singură la instanţă, credeţi că Dragnea nu putea să meargă singur

UPDATE. Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat marţi, la ICCJ, unde a fost audiată ca martor în dosarul Turceni-Rovinari, că Liviu Dragnea este „terminat politic”, precizând că imaginea social-demcraţilor care au mers la DNA să-l susţină este una de „ţară bananieră”.

„Îmi este limpede, în sfârşit, de ce a vrut domnul Dragnea, cu orice preţ, să câştige la alegerile din decembrie anul trecut, de ce tot acest discurs anti-european pe care îl practică PSD de luni bune, de ce această campanie de victimizare, de ce bătălia în jurul justiţiei şi de ce pragul la abuzul în serviciu a fost cuiul lui Pepelea al acestei guvernări. Evident că va fi de acum încolo un război şi mai şi ca până acum. Nu înţeleg de ce nu îşi dă demisia. Eu n-am văzut ieri nişte imagini cu un preşedinte al unui partid care să fie la apogeul carierei, care are majoritate în Parlament, care are Guvern, care are instituţii, ci am văzut un om terminat politic. Am văzut un om la zenit de carieră, un om care se încăpăţânează să rămână în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor afectând imaginea României, imaginea PSD, un om care nu ştie decât să gestioneze micile conflicte interne şi care are ca obiectiv tema justiţiei prin prisma interesului personal, lăsând deoparte tot ce înseamnă guvernare”, a spus Alina Gorghiu.

Referitor la colegii de partid ai lui Liviu Dragnea ca au mers, luni, la sediul DNA pentru a în susţine pe liderul PSD, Gorghiu a spus: „Este de ţară bananieră imaginea. Oricine vine, depune mărturie, dă declaraţii, dar nu vine cu presiune şi cu campania asta de manipulare şi victimizare. Domnul Dragnea e bărbat. Dacă eu mă duc singură la instanţă şi n-am nevoie de bonă, de asistent, de pamperşi, credeţi că domnul Dragnea nu putea să meargă singur să dea declaraţii? (…) Standardele României sunt impuse de gaşca lui Dragnea de ceva vreme. Sunt atât de jos, încât singurele lucruri pe care le văd pe agenda publică promovată de domniile lor sunt: pragul abuzului în serviciu şi acum înţeleg că ultimul banc e să-l ridicăm la 21 de milioane de euro”, a mai spus Alina Gorghiu.

Referitor la declaraţiile date în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt cercetaţi, printre alţii, Dan Şova şi Victor Ponta, Gorghiu spune că nu a putut furniza informaţii revelatoare pentru dosar. Şedinţa de judecată a fost una secretă.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul ‘Rovinari — Turceni’ pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ”Șova și Asociații” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Doi muncitori surprinși sub un mal de pământ în Brăila: un deces și un rănit grav
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”