Pacienţi proaspăt operaţi la Spitalul Judeţean Brăila, plimbaţi pe holuri, printre vizitatori

Pacienţii operaţi la Spitalul Judeţean Brăila sunt plimbaţi din sala de operaţie pe holuri, printre vizitatori. De asemenea, ei folosesc acelaşi ascensor cu care urcă vizitatorii, iar DSP nu poate face control, pentru că singurul inspector pe care-l are este bolnav.
Alina Costache
14 nov. 2017, 10:38
Pacienţi proaspăt operaţi la Spitalul Judeţean Brăila, plimbaţi pe holuri, printre vizitatori

Un vizitator a pozat, zilele trecute, mai mulţi pacienţi care erau transportaţi cu targa pe holurile şi cu lifturile spitalului.

Directorul unităţii medicale, Delia Râşnoveanu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a aflat din presă despre traseul bolnavilor.

„Sunt zile în care este foarte mare aglomeraţie, vin mulţi vizitatori. În mod normal aparţinătorii nu ar trebui să se afle pe holuri, există un program de vizite. După ce am văzut imaginile, am vorbit cu reprezentanţii firmei de pază, le-am cerut să restricţioneze accesul vizitatorilor. De asemenea, la lifturi vom lua măsuri, să se respecte regulile, când este transportat un pacient, în interior nu au ce căuta vizitatori”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Delia Râşnoveanu, potrivit Mediafax.

Aceasta a adăugat că proiectul în baza căruia s-a construit noul bloc operator nu a prevăzut o legătură directă cu vechea clădire, motiv pentru care reprezentanţii spitalului vor să ceară autorităţilor judeţene să construiască un lift.

„Atunci când s-a construit noua clădire, nu s-a făcut o legătură directă între secţii, nu ştiu de ce. Noi vrem să facem o legătură directă, am cerut să se construiască un lift doar pentru pacienţi, dar totul este la stadiu de proiect”, a precizat Delia Râşnoveanu.

Direcţia de Sănătate Publică Brăila a fost informată despre situaţia de la spital, dar nu a putut face un control deoarece singurul inspector al instituţiei se află în concediu medical. De aceea, autorităţile brăilene au anunţat Ministerul Sănătăţii care va trimite o echipă de control.

„Controlul urmează să fie făcut deoarece singurul nostru inspector la control s-a îmbolnăvit. Am făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru constituirea unei comisii pentru împuternicirea unui inspector din alt judeţ. Posibil, ordinul de ministru a fost deja semnat, aşteptăm. În imagini se vede cum mai mulţi pacienţi şi vizitatori se intersectează, probabil cel de pe targă era scos de la blocul operator. Aşteptăm inspecţia, eventualele sancţiuni şi măsuri vor fi stabilite în urma inspecţiei”, a declarat directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

Sala de operaţie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a fost inaugurată în urmă cu două luni, fiind vorba despre o clădire nouă dotată cu tehnică modernă. În urma modificărilor, blocul operator a fost mutat la etajul al treilea al Spitalului Judeţean. Secţia de Terapie, în care sunt mutaţi pacienţii după operaţie, a rămas la parter, astfel încât bolnavii sunt nevoiţi să traverseze spaţii în care se află şi vizitatori. Zilnic, la spitalul brăilean sunt operaţi între şase şi opt bolnavi.

Citeşte şi Intervenţiile chirurgicale, amânate la Institutul „Marius Nasta” din cauza lipsei aţei chirurgicale şi a mănuşilor

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai